Orezul Frankenstein..sau orezul cu gene umane










Despre alimentele modificate genetic, despre riscurile acestora noi am mai vorbit . Alţii au scris cărti, inventatotul OMG , Kirk Azevedo, a lăsat Monsanto şi s-a apucat de încrucişări şi selecţii normale. Vă spuneam în articolul pericolul OMG că în acest tip de incrucişare sunt depăşite limitele naturale ale speciilor, limite impuse de evoluţia vieţuitoarelor. Intr-o încrucişare clasică, roşia se încrucişeaza cu roşia, măgarul cu măgarul, în nici un caz o roşie nu se va încrucişa cu o fiinţă umană. In biotecnologie totul e posibil. De exemplu, manipularea genoamelor şi inserarea de gene umane la orez.
Când e vorba de OMG toată lumea s-a obişnuit să aducă  în discuţie Monsanto. Dar producerea orezului cu gene umane nu are nici o legătură cu Monsanto. De data aceasta a plecat totul de la Tokyo şi firma care a obţinut aprobarea pentru astfel de culturi este Ventria.
Aceasta cultivă trei tipuri diferite de orez cu gene umane care pot duce la producţia de 3 proteine umane diferite: lactoferina si lizozima sunt prezente de regulă în salivă şi în laptele matern având rol în combaterea bacteriilor. Al treilea tip este, orezul care produce albumină serică, o proteină din sânge.
Evident producerea acestor tipuri de orez a suscitat discuţii şi controverse, suntem la alimente Frankenstein,  dar inventatorii spun că nu e vorba de nici un aspect etic şi că orezul ar crea mari avantaje din punct de vedere ecologic.

In ce constă manipularea genetică în acest caz?

Cercetătorii japonezi au introdus în orez gene prelevate din ficatul uman pentru a pune planta în condiţii de a digera pesticide şi produşi din industria chimică. Gena produce o enzimă, numele codificat CPY2B6 in mod particular adaptată atacării substanţelor chimice dăunătoare prezente în organism. Majoritatea culturilor OMG în prezent sunt modificate cu gene provenind de la bacterii dar acestea sunt capabile să combată doar un erbicid şi se ştie că folosirea unui singur tip de astfel de substanţă în timp crează forme rezistente în rândul dăunătorilor.
Cercetătorii de la Institutul National de Stiinţe Agrobiologice din Tsukuba la nord de Tokio au descoperit că prin inserarea de gene umane orezul devine imun la 13 pesticide diferite. In acest fel pesticidele ar putea fi mereu schimbate împiedicând apariţia rezistenţei.
Cercetătorii americani în favoarea acestui tip de orez, precum profesorul Richard Meilan de la Universitatea Purdue, Indiana, a declarat că acesta este în stare să curăte si terenul de toxine. Dar în acelaşi timp profesorul avertizează că în cazul în care aceste gene ar migra în alte plante ar putea duce la apariţia de superburuieni agresive si rezistente la o gamă largă de erbicide.

Societatea Ventria Bioscience cultivă acest orez pe 3200 acri in Kansas şi în multe alte părţi fără ca oamenii să aibă habar de aceasta.
Ventria cultivă orezul din 2006 când era folosit la extragerea proteinelor pentru industria farmaceutică( cel putin aşa se susţinea).

      Orezul cu gene umane, ca aliment  are rolul de a combate diareea la copii. Ventria susţine că această boala care pare uşoară este de cele mai multe ori mortală pentru copiii din lumea a treia.
De altfel societatea este acuzată de către cotidianul La Jornada că a folosit 140 noi născuti peruviani cu diaree acută pe post de cobai. Tot conform cotidianului citat reiese din studiu că nou născuţii trataţi cu un ser de rehidratare pe bază de glucoză s-au vindecat in 5,2 zile iar cei trataţi cu ser pe bază de orez cu gene umane, în 3,2 zile.  

Pe lângă altele există şi riscul poluării catenei alimentare ceea ce ar putea provoca reacţii alergice la persoane sensibile.

Ideea este aceea de a introduce acest orez în tot felul de produse, iaurt, cereale pentru mic dejun, galette dulciuri şi altele.
Inafară de orezul pe care scrie Bio la supermarket aveţi şansa să cumparaţi orez contaminat cu OMG, scandalurile în acest sens au fost multe şi au cuprins ţări precum Elvetia, Germania, Marea Britanie( dar ştim că în România filierele sunt aşa cum sunt) unde s-a găsit  orez importat ilegal şi contaminat cu OMG. Din această cauză UE a dispus controale severe dar până una alta, Ventria produce legal orezul său cu gene umane lângă culturi tradiţionale ceea ce nu exclude riscul ca orezul vostru expandat din ciocolata Milka să aibă gene umane.

Si o faţă mai umană?