Uleiul de palmier, dăunător pentru sănătate




Palmierul de ulei, Elaeis guineensis, este o plantă originară din pădurile pluviale ale Guineei( Africa Occidentală)



Uleiul se extrage din mezocarpul( pulpa) fructelor prin presare hidraulică sau prin centrifugare. Acesta este uleiul propriu  zis în timp ce mai există şi uleiul obţinut din seminţe numit palmix.
Uleiul brut are o culoare portocalie, datorată conţinutului ridicat de carotenoizi, precursori ai vitaminei A. Înainte de a ajunge la consum uleiul este supus unor procese de rafinare prin care va fi decolorat, deodorizat şi neutralizat-proces prin care se reduce aciditatatea produsului. Datorită acestor prelucrări care impun temperaturi elevate, vitaminele vor fi distruse sau inactivate.
Deşi este o grăsimi lichidă şi vegetală este extrem de bogat în acizi graşi saturaţi cu catenă lungă, în mod normal întîlniţi în carne şi grăsimi animale. Din aceast motiv la temperaturi de 22/23 de grade are consistenţă semisolidă.


Compoziţia acidică a uleiul obţinut din fructe
ACID CAPRILIC
8:0   
ACID CAPRIC
10:0
ACID LAURIC
12:0
ACID MIRISTIC
14:0
ACID PENTADECANOIC
15:0
ACID PALMITIC
16:0
ACID PALMITOLEIC
16:0
ACID MAGARIC
17:0
ACID STEARIC
18:0
ACID OLEIC
18:0
ACID LINOLEIC
18:0
ACID ALFA LINOLENIC
18:0
ACID ARAHIC
20:0



COMPOZITIA ACIDICĂ A ULEIUL EXTRAS DIN SEMINŢE ( PALMIX)

ACID CAPRINIC
6:0
ACID CAPRILIC
8:0
ACID CAPRIC
10:0
ACID LAURIC
12:0
ACID MIRISTIC
14:0
ACID PALMITIC
16:0
ACID PALMITOLEIC
16:1
ACID STEARIC
18:0
ACID OLEIC
18:1
ACID LINOLEIC
18:2
ACID ARAHIC
20:0

Uleiul de palmier este folosit atît în industria alimentară cît şi în cea cosmetică acaparînd 21% din piaţa mondială, fiind al doilea ulei ca utilizare după cel de soia.  Deoarece se poate achiziţiona la preţuri foarte mici se utilizează pe scară largă la preparate industriale  cum ar fi dulciuri, sărăţele, creme tip finetti, nutella, unele tipuri de margarină. Inclusiv biscuiţii şi pîinea prăjită biologice au între ingrediente acest ulei.
Se regăseşte pe etichete cu denumirea ulei vegetal.
Se mai găseşte într-o mare varietate de produse congelate, cum ar fi foi de plăcintă, aluaturi fragede, aluat pentru pizza şi multe altele.
Deoarece la temeperatura de 22-23 de grade este semisolid se foloseşte în cofetărie la prepararea multor creme , glazuri.
Deşi este comestibil şi costă puţin trebuie să ne ferim de a consuma acest produs deoarece conţinutul bogat în grăsimi saturate cu catenă lungă îl face periculos pentru sănătatea noastră. Conţinutul bogat în grăsimi saturate nu este echilibrat de un adecvat conţinut de acizi graşi polinesaturaţi, care sunt benefici sănătăţii şi ţin sub control nivelurile de LDL( colestrolul rău). De asemeni şi conţinutul în acizi graşi cu catena medie MCT este extrem de mic.
În Olanda şi în Franţa s-a discutat mult la nivel ministerial pentru mărirea accizelor la 300% pentru uleiul de palmier, tocmai în ideea de a evita consumul acestuia.


Uleiul de cocos


Se extrage din fructul plantei Cocos nucifera . Uleiul obţinut prin presare la rece, biologic, extravergine nu este deodorizat, nu este  hidrogenat şi conservă parfumul şi gustul nucilor de cocos. Cel rafinat pierde aceste calităţi şi multe altele.
Uleiul vergine de cocos nu conţine colesterol şi este sănătos pentru inimă. Conţine mulţi acizi graşi cu catenă medie MCT( de obicei integratorii pe bază de grăsimi cu catenă medie, pentru sportivi, sunt produşi plecînd de la uleiul de cocos. )
Este bogat în acid lauric, o grăsimi cu 12 atomi de carbon şi care este componentul cheie al laptelui matern.  Are un important rol în creşterea imunităţii cu proprietăţi antibacterice, antimicotico. Aşa cum am spus prin rafinare uleiul pierde multe din aceste calităţi devenind inferior pe măsură ce se modifică şi materia primă. Cum ne putem da seama dacă e un ulei bun sau nu?
O primă condiţie, proprietăţile organoleptice, miros şi gust de nucă de cocos, care lipsesc la produsul rafinat şi în al doilea rînd preţul care este în jur de 12 euro 500 ml de ulei vergine de cocos. Evident mult mai puţin costă cel rafinat.