nu suntem toţi egali şi prin urmare nu poate exista
o dietă unică miraculoasă care să funcţioneze pentru toată lumea.
Caloria e aceeaşi pentru toţi dar există o mulţime
de alte aspecte de luat în consideraţie. Ştim că multe variaţii genetice pot
influenţa modul în care absorbim şi metabolizăm alimentele şi aceste variaţii
joacă un rol important în determinarea regimului dietetic care să funcţioneze
în cazul fiecărei persoane în parte.
De asemeni variabilitatea genetică influenţează şi
modul în care fiecare dintre noi răspunde la activitatea fizică. Unele persoane
trebuie să se antreneze mai mult, altele mai puţin , unele trebuie să se axeze
mai mult pe activităţi aerobice, etc.
Evident pentru a ajunge la dieta genetică este
nevoie de un test genetic. Recoltarea probei se face cu ajutorul unui tampon
bucal şi cu consensul pacientul proba este trimisă la laboratorul care va
analiza nutrigenele, în cazul de faţă, este vorba de un laborator englez.
Evident nutrigenetica este de avangardă şi normal că au apărut şmecherii. Pe
lîngă laboratoarele care nu sunt nicicum credibile, există unii care vînd
teste susţind că acestea ar fi în măsură
să furnizeze informaţii privind modelul de dietă ce ar trebui urmat( Atkins,
Zona…) Nu exista nici o probă ştiinţifică în acest sens.
Ceea ce ştim, pe baza a numeroase evidenţe
ştiinţifice e că,există gene care pot influenţa modul în care absorbim şi
metabolizăm carbohidraţii, grăsimile şi felul în care răspunde organismul
nostru la exerciţiul fizic. De exemplu, produşii rezultaţi din digestie vor
trebuie să fie transportaţi din intestin în sînge. Există o proteină care
transportă grăsimile în singe şi din cauza variaţiilor genetice eficienţa sa
poate fi diferită de la o persoană la
alta. Dacă eficienţa va fi mare persoana va obţine mai multe calorii de la
aceeaşi cantitate de grăsimi comparativ cu o alta la care transportatorul lucrează
mai incet. Un discurs analog se poate face şi în cazul carbohidraţilor rafinaţi.
Poate fi împărţită populaţia în diverse categorii pe
baza sensibilităţii la grăsimi şi carbohidraţi cu indicarea unei diete
specifice pentru fiecare categorie?
Din cunoştinţele pe care le deţin , da, putem folosi
informaţia genetică în acest sens.
Astfel testul Eurogenetica si Eurodiet analizează 26 variaţii genetice
care vor servi la estimarea sensibilităţii individuale la carbohidraţi
rafinaţi, grăsimi saturate şi exerciţiu fizic. Sunt analizate intoleranta la lactoza si glutine(
predispozitia la celiachie)
Testul a fost creat de dr. Keith Grimaldi, unul dintre cei mai
important cercetatori ai lumii in domeniul nutrigeneticii, creatorul primului test
genetic de nutrigene.
Importante vedete de la Hollywood( numele nu pot fi
facute publice din motive de privacy) au un buletin de analiza genetica pe care
se afla parafa dr Keith Grimaldi.
Pe baza
rezultatelor vom putea ajusta dieta de plecare , de exemplu reducînd
carbohidraţii sau grăsimile şi introducînd exerciţii mai eficiente. Ceea ce
facem constă de fapt în stabilirea cantitătii de macronutrienţi adaptată profilului genetic individual, o strategie
logică şi foarte eficientă.