CYTOTEST, DRIATEST,VEGATEST....NU, MULTUMESC!












LA EDITURA TRACUS ARTE A APARUT CARTEA MEA DE NUTRITIE
7 ANI LA DIETA.AVENTURILE UNEI FEMEI GRASE








Revin astăzi asupra intoleranţelor alimentare, motiv pentru care fac o rapidă presentare urmînd să axăm dezbaterea pe metodele de depistare a acestora.
Intoleranţele alimentare sunt reacţii adverse la anumite alimente care nu sunt declanşate de mecanisme de hipersensibilitate imediată tipice alergiilor alimentare.
În cazul intoleranţelor gravitatea simptomelor creşte proporţional cu cantitatea de substanţă ingerată.
Pot avea un efect retard în sensul că reacţia de intoleranţă se poate declanşa la cîteva ore(72) după ingestie.
Poate exista un prag de toleranţă sub care substanţa nu determină nici un fel de reacţie.
Reacţia poate antrena sau nu sistemul imunitar al subiectului.
Deşi există numeroase teste ( dubioase ştiinţific) pentru identificarea intoleranţelor la sute de alimente, în prezent comunitatea ştiinţifică recunoaşte doar patru substanţe care le produc: 

1.Intoleranţa la zaharuri: lactosă, fructoză, sorbitol, numită şi intoleranţă enzimatică deoarece este datorată unui deficit enzimatic. Din acest motiv aceste dizaharide nu pot fi scindate în monozaharidele componente şi prin urmare nu pot fi asimilate ducînd , prin intervenţia florei intestinale, la procese de fermentaţie cu producere de gaz şi o serie de tulburări intestinale cum ar fi: diarea, flatulenţa, sindromul de colon iritabil . Tot în această categorie intră şi favismul, o afecţiune rară datorată carenţei de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază şi care se manifestă prin anemie hemolitică. Intoleranţa la fructoză se datorează carenţei de 1-fosfo-fructo-aldolază din ficat şi care produce  episoade diareice în cazul consumului de fructe sau fructoză. Intoleranţa la lactoză este determinată de un deficit de lactază .Aproape toţi nou născuţii au această enzimă în timp ce adulţii au tendinţa de a o pierde mai ales dacă au un consum redus de lactate. S-a constatat că populaţiile orientale –China, grupuri africane şi indienii din America au o alimentaţie fără lapte şi brînzeturi motiv pentru care lactaza este carentă în proporţie de 90-100%.  De altfel primul lucru de care se va lamenta un turist chinez în Europa vor fi durerile abdominale, diaree, digestie greoaie.

2. Intoleranţa la glutine sau boala celiacă (numită şi celiachie, intoleranţa la gluten sau enteropatie glutenică) este o boală digestivă cronică, provocată de ingestia de gluten, ce împiedică absorbţia nutrienţilor, vitaminelor şi mineralelor de către intestin.
La persoanele celiace, ingestia de gluten antrenează o reacţie imunitară anormală în intestinul subţire. Această reacţie distruge nu numai glutenul, ca şi cum ar fi periculos pentru organism, dar atacă şi mucoasa intestinului subţire. Substanţele inflamatorii sfîrşesc prin a distruge vilozităţile intestinale, care permit absorbţia nutrienţilor. Astfel, în ciuda unei alimentaţii sănătoase, persoanele celiace suferă de malnutriţie.

Testele propuse pentru depistarea intoleranţelor pot fi clasificate în convenţionale, acceptate de societatea ştiinţifică şi non convenţionale –cele care nu funcţionează, nu sunt fidabile şi care din păcate vin tot mai des utilizate de anumiţi medici şi naturopaţi.
Dintre testele non convenţionale cele mai la modă sunt:
-Vega test
-Dria test
-Citotest, acesta fiind deja declasificat de cîţiva ani buni în America.  

VEGATEST este unul dintre cele mai vechi teste pentru intoleranţe şi a fost inventat de Voll în Germania în anul 1958. Se mai numeşte şi test electromagnetic măsurînd conductibilitatea magnetică a corpului cu ajutorul galvanometrului. Se aplică electrozi în anumite puncte ale corpului, de obicei cele legate de acupunctură. Evident din 1958 testul a fost modernizat şi astăzi este practicat cu aparate sofisticate cu nume tip Dermatron, Best Quantum, Listen.
Dacă aveţi cunoştinţe bazale de fizică şi veţi cere explicaţii asupra modului de funcţionare a acestui test , în mod sigur veţi considera explicaţia cea mai bună glumă a anului. Astfel adepţii testului consideră că există clasicile meridiane de acupunctură, parcursuri energetice şi orice cădere de conductibilitate înseamnă o alergie, o intoleranţă, ba mai mult, există pretenţia că testul ar putea măsura disfuncţiile organice şi că ar măsura 3500 de alergeni în 3 minute, lucru absolut hilar. Dacă daţi o ochiată în reţea veţi înţelege erorile grosolane ale acestui test care amestecă fizica quantistică cu electromagnetismul, fotonii cu rezistenţa, energia cu frecvenţa. Oamenii de ştiinţă Katelaris şi Holgate au demonstrat că testul nu este afidabil dar cu toate acestea continuă să fie folosit de mulţi aşa zis specialişti.  Costul pentru un astfel de test 100 euro. Bani să iasă!
DRIATEST
De origine italiană, conceput de Speciani, Fasani, Gianfranceschini la începutul anilor 90. Cei trei inventatori au partecipat la numeroase congrese unde au prezentat rezultatele extraordinare ale acestui test. Din păcate acele rezultate nu au fost reproductibile în cazul grupurilor indipendente de control. Testul are ca bază Kinesiologia clasică, puţin credibilă şi care pretinde că măsoară scăderea forţei muşchiului deltoid, după administrarea substanţei de testare. Testul nu este sensibil , nu este specific. Durata de execuţie 90 minute. Costul 150/250 euro. Bani să iasă!
CITOTEST
Se efectuează recoltînd sînge de la pacient şi punîndu-l în contact cu o serie de substanţe alimentare şi la microscop operatorul va citi gradul de umflare al leucocitelor. Testul a fost propus în 1956 de Black şi perfecţionat de Bryan , motiv pentru care se mai numeşte şi test Bryan. Ca şi celelalte nu este reproductibil repetarea rezultatelor depinde în mare parte de ochiul celui care citeşte textul. Studii ştiinţifice efectuate în Marea Britanie şi USA au demonstrat că  folosirea substanţelor solide, grîu, brînză, uleioase, determină o umflare a leucocitelor total independentă de prezenţa unei intolerante. Un alt defect este acela că sunbstanţele pozitive sunt incorporate pe categorii, de exemplu , cine este intolerant la roşii este automat considerat intolerant la toata familia Solanaceelor, ardei gras, vinete, lucru care în realitate nu e adevărat. Studiile au demonstrat că 80% dintre persoanele rezultate pozitive la citotest în realitate nu suferă de nici un fel de intoleranţă.
Experienta personală_
Anul trecut în luna noiembrie eram la un curs şi am acceptat să fac un astfel de test la laboratorul De Sanctis, Roma. Am rezultat intolerantă gradul 2, adică puţin intolerantă la grîu. În rest totul ok.
Dar, testul meu genetic demonstra clar că eram intolerantă la lactoză şi absolut nici un fel de intoleranţă la grîu. Preţul citotestului 150 euro.
în prezent laboratorul de Sanctis îşi comercializează citotestul în România .B
Bani să iasă!
Teste acceptate de lumea ştiinţifică sunt mai mult teste pentru depistarea alergiilor, dar şi aici există unele probleme, în special legate de costuri.  Testele sunt:
-Basophil Histamine Release Test (HRT)
-CellularAllergen Stimulation Test
-Antigen Induced T-Cell Proliferation  Test &Lymphocyte Transformation Test-LTT

Testele pentru intoleranţe au success deoarece se spune că intoleranţele duc la îngrăşare, total neadevărat.

În Italia, G.De Pergola , doctor în cadrul Ambulatorului de nutriţie clinică de la Università degli studi di Bari, profesor asociat la aceeaşi universitate şi secretarul Societăţii italiene de obezitate a efectuat un studiu cu scopul de a examina procentajul de subiecţi obezi cu intoleranţe alimentare în comparaţie cu persoanele normoponderale. Profesorul De Pergola susţine că există o prevalenţă de intoleranţe în  rîndul persoanelor obeze dar recunoaşte că aceasta nu reprezintă un raport cauză efect între cele două fenomene. Nu există nici o dovadă ştiinţifică ce ar putea să demonstreze legătura dintre intoleranţe şi obezitate. Rezultatele obţinute au fost interesante şi evident reprezintă un imbold pentru a continua munca noastră, a spus medicul De Pergola. 
Profesorul şi echipa de cercetare au luat în studiu 80 de femei dintre care 44 erau obeze sau supraponderale şi 36 normoponderale. 77 prezentau diferite forme de intoleranţă. În cadrul grupuli de obezi şi supraponderali erau preponderente intoleranţele la lactoză în timp ce în normoponderale şi slabe prevalau intoleranţele la glutine. În concluzie studiul nu a evidenţiat o relaţie directă între obezitate şi intoleranţe alimentare.

Jan Solt, om de ştiinţă american s-a străduit să demostreze că acestea sunt responsabile de acumularea depozitelor de grăsimi. Rezultatele studiilor nu au fost pe măsura aşteptărilor.

Test pentru intoleranţe? Nu, mulţumesc!