Leptina şi obezitatea





Leptina este considerată hormonul care reprezintă starea rezervelor lipidice ale organismului şi este secretată de celulele adipoase albe. În puţine cuvinte cu cît mîncăm mai mult şi acumulăm mai multe grăsimi cu atît concentraţia în sînge a leptinei este mai mare. Leptina prin intermediul unor mecanisme care implică sistemul  nervos poate diminua senzaţia de foame şi creşte cheltuială energetică prin termogeneză adaptativă.
Termogeneza adaptativă reprezintă activitatea termogenică a adipocitelor brune şi se presupune şi a celulelor musculare, dat fiind că şi la nivelul muşchilor există receptori pentru leptină şi unele tipuri de proteine UCP*.

Teoretic, situaţia se prezintă astfel:

consum de alimente→creşterea depozitelor adipoase→creşterea secreţiei de leptină→reducerea senzaţiei de foame şi creşterea cheltuielii energetice( termogeneza adaptativă) →menţinerea greutăţii corporale.

Situaţie opusă:

privarea de alimente →reducerea depozitelor adipoase→scăderea secreţiei de leptină→creşterea senzaţiei de foame→diminuarea cheltuielii energetice→menţinerea greutăţii corporale

În acest caz este absolut normal să ne întrebăm: de ce la subiecţii obezi , cu niveluri mari ale leptinei, cheltuială energetică nu compensează gradul de obezitate?
Se pare că acest fapt se datorează răspunsului leptină-receptor celular şi mecanismelor de transport ale leptinei la nivelul barierei hematoencefalice.
Nivelurile leptinei deşi sunt mari nu influenţează starea rezervelor energetice la obezi.
Acest fapt a dus la formularea termenului de leptino-rezistenţă( analog de insulino-rezistenţă)  ceea ce înseamnă că nu mai funcţionează mecanismele de control ale rezervelor de grăsimi.
Deşi nu se cunosc cu exactitate mecanismele care duc la o astfel de degenerare se ştie sigur că subiecţii afectaţi de obezitate devin leptino rezistenţi.

Putem afirma că rolul leptinei în menţinerea greutăţii corporale este semnificativ numai în cazul subiecţilor sănătoşi şi care nu au metabolismul leptinei alterat.
Asta nu înseamnă că subiecţii sănătoşi sunt imuni la îngrăşare, dimpotrivă, mecanismele leptinei, probabil, sunt eficiente numai pentru bilanţuri calorice(dietă-consum energetic) situate într-un interval anume. În acelaşi timp nu sunt de neglijat diferenţele interindividuale în răspunsurile leptinei faţă de caloriile introduse cu alimentaţia.

Tot la subiecţii obezi s-a văzut că leptino-rezistenţa este strîns legată de insulino rezistenţa .
Dereglarea metabolismului lipidic datorat leptino/rezistenţei poate avea efecte devastante asupra homeostaziei glicemice pînă la insulino rezistenţă şi diabet de tip 2.

Alte funcţii ale leptinei

Secretia de leptină nu este influenţată numai de gradul de adipozitate şi de bilanţul caloric, dar şi de concentraţia hematică a unor hormoni ca testosteronul, estrogenii, adrenalina şi glucocorticoizii.
Leptina are rol important în pubertate şi gestaţie. Concentraţiile de leptină reprezintă o sursă de informaţie pentru centrii hipotalamici indicînd prezenţa unui depozit de grăsimi suficient pentru iniţierea pubertătii sau gestaţiei.

Leptina şi activitatea fizică

Nu este încă foarte clar felul în care activitatea fizică influenţează secreţia de leptină. Se pare că atunci cînd se crează un deficit caloric printr-o supraactivitate fizică, nivelurile de leptină scad, cu scăderea activităţii termogenetice. Deosebit de sensibili la acest efect sunt pacienţii afectaţi de diabet de tip 2.
Astăzi este de foarte mare interes legătura între leptină şi overtraining. Un deficit caloric prelungit( certificat de scăderea leptinei) datorat unor antrenamente prelungite cu multă dispersie energetică şi necompensate de o dietă corespunzătoare, pot crea o stare de oboseală cu scăderea eficienţei în antrenament.

Concluzii

Organismul unui subiect sănătos reuşeşte doar parţial să compenseze efectele unei alimentaţii hipercalorice, după anumite limite( individuale) este uşor să se acumuleze ţesut gras.
Modificări ale diferitelor mecanisme fiziologice, printre care cel al leptinei şi alţi hormoni importanţi( insulina, adiponectina) induse de supragreutate , reprezintă inelele de legătură între obezitate şi bolile corelate cu aceasta.

Un regim hipocaloric prea agresiv ( în special la subiecţi non leptino-rezistenţi) poate provoca dezechilibre hormonale care să influenţeze negativ diferite organe şi dezvoltarea acestora. La acest aspect ar trebui să fie atenţi toţi cei care îşi identifică propriul statut social şi propria fericire exclusiv în aspectul lor fizic.

Menţinerea sau atingerea greutăţii ideale trebuie să se bazeze pe consideraţii ştiinţifice.   
   

*proteine UCP ( uncoupling protein) transformă grăsimea albă în grăsime brună.
În adipocitele brune degradarea grăsimilor se face ca răspuns la scăderea temperaturii corporale. Dacă organismul este în hipotermie, adipocitele brune mobilizează propriile trigliceride din catabolismul cărora se eliberează energie sub formă de căldură. Acest fenomen se numeşte termogeneză fără frison pentru a-l deosebi de clasicul frison( contracţie musculară involuntară destinată producerii de căldură)
UCP este adevăratul marker al adipocitelor brune şi intervine în termoge