E-uri . Aditivii alimentari între realitate ştiinţifică şi scenarii apocaliptice


                                       E-uri

         
PE YOU TUBE CAUTA DIETA GENETICA A LUI MARIE VRANCEANU SI KEITH GRIMALDI 


NOUA FRONTIERA A NUTRITIEI. 

      
                         
      

Ce sunt aditivii alimentari ?

sunt substante de origine naturală sau sintetică şi care au fost folosite în prepararea alimentelor înca din cele mai vechi timpuri- de exemplu, sarea şi otetul, conservanţi foarte importanţi. Romanii ardeau mici cantităţi de sulf în butoaiele de păstrare a vinului. În industria de vinificaţie actuală folosirea sulfiţilor este absolut legală.

Aditivii nu au nici un fel de valoare nutriţională, putem spune că din acest punct de vedere sunt absolut inutili. Contribuie doar la ameliorarea aspectului estetic al unui produs, îmbunătăţirea gustului sau pur şi simplu măresc considerabil perioada de stat pe rafturile supermarketurilor( conservare pe termen lung).
Foarte mulţi aditivi sunt folosiţi doar pentru a convinge consumatorii, dînd produselor un aspect apetisant, cazul multor coloranţi care nu au decît rolul de a satisface privirea. Acestea sunt substaţe pe care de cele mai multe ori le acuzăm ca fiind responsabile de daune asupra sănătăţii noastre, dar ciudat, la supermarket vom cumpăra sucul cel mai frumos colorat în defavoarea celui mai natural dar mai puţin bătător la ochi.
Încă nu am înţeles de ce, gustul de mentă e asociat cu culoarea verde încît găsim coloranţi pînă şi în pasta de dinţi.
în Italia unele societăţi producătoare au încercat să comercializeze sucuri fără coloranţi, din păcate fără succes. Cu ceva timp în urmă apăruse un sirop de mentă de culoare albă, lipsit de coloranţi, dar cumpărătorii s-au exprimat net în favoarea celui verde( colorat).

Înafara acestor cazuri, aş putea spune hilare, există tehnici de conservare a produselor alimentare care prevăd folosirea aditivilor , consideraţi necesari pentru păstrarea proprietăţilor organoleptice şi nutriţionale ale alimentului. Mai precis aceste substanţe împiedică apariţia infecţiilor fungicide, fermentaţii şi atacuri de bacterii care ar putea transforma alimentul într-un produs toxic.
 Este însă adevărat că unii aditivi ar putea fi evitaţi dacă s-ar respecta o bună tehnică industrială cu adoptarea unor norme de igienă corecte pe toata filiera de producţie pînă la sosirea alimentelor pe mesele noastre.
Eh, ce frumos ar fi!

  De ce se discută atît de mult despre aditivi?
Şi dacă sunt dăunători de ce nu au fost interzişi?


Să ne înţelegem: unii aditivi nu sunt absolut deloc toxici. Pentru ceilalţi aprobaţi de forurile competente ale Uniunii Europene sunt stabilite dozele maxime admise. Problema e că toate analizele efectuate, se referă la un produs singular, dar o persoana consumă peste o sută de aditivi pe zi!!!

Sunt la mare modă produsele light, de la iaurturi la sucuri şi gume de mestecat, produse care  nu fac să te îngraşi(?) şi se vînd cu mult succes pe toate meridianele. Astfel se consumă cantităţi nelimitate de băuturi răcoritoare cu calorii O , se mestecă încontinuu gumă sugar free. La urma urmei sunt produse autorizate, se vînd liber, deci unde e problema?
Răspuns:în cantităţile consumate şi care adunate depăşesc sigur limita de siguranţă. Ca să nu mai vorbim de faptul că prezenţa acestor produse light nu a dus la scăderea procentului de obezi la nivel mondial. Cu alte cuvinte folosirea acestora are mai curînd aspecte negative decît pozitive.  



Corinne Gouget şi scenariul său borgian




Bănuiesc că toată lumea ştie cine era Lucrezia Borgia şi felul în care aceasta îşi elimina rivalii. Termenul borgian nu l-am găsit în Dex, dar mi-am luat libertatea de a-l folosi pentru a indica, nu fără indignare, un scenariu dintr-o carte care se vrea şi ştiinţifică, printre multe altele.

Autoarea, Corinne Gouget , este o doamnă născută în Franţa, din căutările mele pe net şi din profilul doamnei pe bătutul social network facebook, nu rezultă ce fel de studii ar avea şi care cu ceva timp în urmă a scris un ghid de buzunar, cu titlul Aditivi alimentari. Pînă aici nimic ieşit din comun. Cartea se vrea a fi un fel de îndrumar şi ca orice îndrumar ar trebui să fie o colecţie de norme, reguli şi recomandări practice, o călăuza printre rafturile pline ale supermarketurilor. Ghidul doamnei Gouget este o călăuză, dar una care te înspăimîntă. Consultînd aceasta carte rezultă că..nu trebuie să mai cumpărăm nimic înafară de ..stiu eu, legume, zarzavaturi, dar şi acelea pot fi contaminate de pesticide, insecticide..în concluzie, eu personal nu am înţeles ce ar trebui făcut. Dar probabil autoarei puţin îi pasă de stupoarea mea, dat fiind că, ghidul său a avut destul succes.

Aşadar , ca să ieşim în frunte, ca ştiţi voi cine, trebuie să ne deghizăm în Bau bau.

Pe site-ul doamnei Gouget numit Santé en Danger( sănătate în pericol) se poate citi: Ce qui se passe dans la nouriture est criminel, adică ceea ce se petrece în alimentaţie e o acţiune criminală..şi continuă cu exemple: pe rafurile de la supermarket se găsesc munţi de chips-uri plini cu E621- faimosul glutamat monosodic, un potenţiator de gust , mult discutat şi foarte controversat, prezent în Vegeta, supe Knorr, Secretul gustului , etc. Doamna Gouget este convinsă că prin consumarea acestui produs vom muri otrăviţi.

Hmmm!

O primă opţiune ar fi aceea de a facea mai puţin uz de astfel de produse. Chips-urile sunt alimente absolut inutile, aduc multe calorii aşa zis goale, deoarece nu au nici un fel de valoare nutritivă. În Italia , pentru chips-uri există expresia: una tira l’altra, adică un chips vrea un alt chips şi tot aşa mănînci pînă termini punga. Dacă veţi citi eticheta cu informaţii nutriţionale veţi rămîne şocaţi: 100grame de chipsuri conţin în jur de 500kcal, 58 gr de carbohidraţi, circa 5gr de proteine şi 30gr de grăsimi. Judecaţi singuri. Deci, cu o simplă pungă de 200 grame depăşim mult valoarea energetică a unei mese şi nu ne alegem cu nimic valoros din punct de vedere nutritiv. Pe lîngă a fi o bombă calorică, chipsurile prezintă şi o altă gravă problemă: grăsimile, care sunt de origine vegetală, dar să nu credeţi cumva că producătorii prăjesc cartofii în ulei de măsline( înainte de orice asta ar ridica destul de considerabil preţul produsului). Uleiurile folosite sunt dintre cele mai proaste calitativ, extrase din palmieri, sîmburi de palmieri, cocos, bogate în grăsimi saturate care se găsesc şi în produse de origine animală şi care ridică nivelul colesterolului rău, care are tendinţa de a se depozita pe pereţii vaselor ducînd la coronaropatii şi infarct. Şi problemele nu se termină aici: uleiurile de origine vegetală conţin acizi graşi polinesaturaţi care se oxidează şi rîncezesc repede, ceea ce ar putea scurta considerabil perioada de conservare. De aceea pe pungă veţi vedea scris: uleiuri şi grăsimi vegetale parţial hidrogenate, asta deoarece hidrogenarea ( încălzirea uleiului la 120-130 grade în prezenţa unui catalizator-nichel, cupru sau platină ) înlătură aceste aspecte negative. Din grăsimile astfel obţinute între 25 şi 40% sunt de tip trans, adică mai periculoase decît cele saturate, existînd şi riscul să rămînă urme de catalizator( nichel de exemplu, un metal la care foarte multe persoane sunt alergice). Aceste substanţe modificate intră în membranele celulare fiind necesare cam 50 de zile pentru a fi eliminate din organism.

Asa că e cazul să mă întreb: trebuie chiar să mă preocup de glutamat înainte de a muri din alte cauze?!

Şi colac peste pupăză, ultimul şi cel mai complet studiu privind alimentaţia, The Cina study, arată că în China incidenţa cancerelor de sîn, colon, prostata, cît şi a altor boli este mult mai mică. După cum ştiţi, secretul bucătăriei chinezeşti este glutamatul. Şi ca să fiu şi mai explicită 100 gr sos de soia conţine 780 de mg glutamat monosodic.

Doamna Gouget îşi continuă pledoaria lovind în edulcoloranţi şi făcînd exemplul numeroaselor băuturi light, cu calorii O. Dintre îndulcitori, singurul considerat toxic este aspartamul ( toxicitatea sa a fost afirmată şi infirmată de prea multe ori ). Oricum nici o băutură light nu este îndulcită esclusiv cu aspartam ci combinaţii de ciclamat, aspartam şi acesulfam. Personal consum cafeau cu îndulcitor, şi aici există o vastă alegere începînd cu îndulcitorii sintetici şi terminînd cu cei naturali extraşi din faimoasa plantă Stevia(absolut natural şi netoxic, asta dacă nu cumva ,între timp doamna Gouget nu face vreo cercetare prin care să îl considere otrăvitor). Nu îmi place gustul acestuia şi declar sincer că folosesc o combinaţie de acesulfam şi ciclamat de sodiu, zi de zi, de şapte ani încoace. Analizele mele sunt perfecte. Aşa că iarăşi mă întreb: e cazul să mă preocup de otrăvirea mea cu îndulcitor înainte ca moartea să survină din alte cauze?? Şi mai există o optiune: renunţarea la astfel de băuturi. Consumaţi apă, cine a spus că trebuie să bem tot felul de porcării?

Doamna Gouget continuă cu o agresivă publicitate la carte Complot mondial împotriva sănătăţii de Claire Severac, fostă cîntăreaţă, adeptă a curentului demosofia(?!) termen pe care nu l-am găsit în Dex, dar pe site-ul italian demosofia.it există chiar o definiţie care sună cam aşa: demo=popor, şi sophia= înţelepciune, adică vorbim de o societate condusă de o elită intelectuală, fără partide politice şi fără ..şefi!. E adevărat că trăim într-o epocă în care televiziunea,mass media în general a acaparat totul şi mai mult ca oricînd persoanele sunt dornice să îşi facă publicitate..din această cauză, cred , uneori se ajunge la situaţii extreme, hilare, fără sens. Întorcîndu-mă la ghidul doamnei Gouget, în dreptul multor aditivi dînsa scrie: din cercetările mele , prefer să îl trec toxic. E o erezie ştiinţifică. Ce înseamnă din cercetările mele? Probabil date găsite pe diverse site-uri pe care autoarea le şi citează într-o scurtă listă bibliografică. Ştim foarte bine că oricine poate posta pe net tot ce vrea, dar de la a consulta unele fişiere online şi pînă la cercetare ..e un pas mai mult decît gigantic.

Un alt aspect: Prin anii 80 anumiţi cercetători dornici de publicitate şi succes au lansat o campanie de denigrare a tuturor aditivilor cunoscută sub denumirea de “terorism alimentar”. În cadrul aşa zisei cercetări animalele de laborator erau bombardate cu megadose de produse pînă cînd bietele de ele ajungeau să facă vreo formă de cancer care satisfăcea cercetarea şi urma articolul triumfal: substanţa x produce cancer. Erorile în acest caz sunt două.



Prima , megadozele nu pot da un răspuns relevant. Ştiţi bine, carbohidraţii sunt absolut necesari în alimentaţia noastră dar în cantitate mare sunt nocivi provocînd somnolenţă, dureri de cap, niveluri crescute de insulină cu forţarea pancresului, obezitate, diabet, acestea din urmă putînd cauza chiar moartea. Şi atunci, ce facem? Scoatem carbohidraţii de pe piaţă?

Personal am serioase dubii asupra toxicităţii unor aditivi, acolo unde e scris: în doze excesive sau în doze mari… Vă dau exemplul aditivilor E249-E252, nitriţi şi nitraţi în mod normal folosiţi la semipreparate şi carne conservată în cutie. Pentru aceştia există stabilită o doza zilnică pe kg. corp. Uneori, pe net şi nu numai, se poate citi: nitriţii, se pot combina cu aminele din proteinele din carne formînd nitrosa mine, substanţe cancerogene. E adevărat, dar autorii uită să spună că pentru a ajunge la un astfel de efect ar trebui să consumăm 1,5 kg de salam pe zi. Vedeţi voi!

A doua eroare este aceea de a considera că ceea ce se întîmplă animalelor se poate întîmpla şi omului. Foarte multe produse anticancerigene s-au dovedit eficiente pe animale dar complet ineficiente la om.






fragment din lucrarea E-uri, între realitate ştiinţifică si scenarii apocaliptice