Dieta ketogenică



LA EDITURA TRACUS ARTE A APARUT CARTEA MEA DE NUTRITIE
7 ANI LA DIETA.AVENTURILE UNEI FEMEI GRASE



PE YOU TUBE CAUTA DIETA GENETICA A LUI MARIE VRANCEANU SI KEITH GRIMALDI 
NOUA FRONTIERA A NUTRITIEI.


Dieta Ketogenică( cetogenică) – o oportunitate terapeutică ignorată.

ARTICOL SCRIS ÎN COLABORARE CU DR. KEITH GRIMALDI, DIRECTOR STIINTIFIC LA PROIECTUL EUROPEAN "EUROGENE"

publicat in Curierul medical de Argeş 


Obezitatea a devenit o urgenţă socială , asa cum spunea Lucrezio în trecut lumea murea de foame, acum moare de prea multă mîncare.
Obezitatea, în special cea abdominală a devenit unul dintre principalii factori de risc cardiovascular şi împreună cu dislipidemia, hipertensiunea şi diabetul, formează ceea ce numim sindrom metabolic.
În ciuda faptului că pierderea în greutate este obiectivul mult dorit de obezi şi supraponderali , beneficiile pentru sănătate fiind cunoscute, încă nu există date definitive privind protocolul alimentar cel mai corect şi eficient pe termen mediu-lung.
Strategia alimentară cea mai răspîndită se bazează pe o dietă cu un conţinut ridicat de carbohidraţi şi cantităţi scăzute de grăsimi. În realitate acest tip de dietă este asociat cu o pierdere modestă în greutate şi nu este eficientă pe termen lung.
Aderenţa la acest tip de regim alimentar rezultă problematică din moment ce pacienţii preferă dietele bogate în grăsimi. Un alt aspect care nu trebuie neglijat constă în faptul că în aceste diete subiecţii au tendinţa de a alege carbohidraţi simpli, zaharuri rafinate, în locul carbohidraţilor complecşi, integrali, aşa cum este recomandat.
În acest caz subiecţii, în special cei insulino rezistenţi, prin consumul de zaharuri rafinate, ar putea ajunge la obezitate şi dislipidemie.
Datorită scăzutei eficienţe a acestor diete, în ultimii ani atenţia specialistilor s-a concentrat tot mai mult pe dietele VLCKD sau very low carbohydrate ketogenic diet, adică o dietă cu foarte puţini carbohidraţi. Aceste diete şi-au demonstrat eficienţa pe termen mediu-lung,  ca arme de combatere a obezităţii , hipertensiunii şi unii indicatori de risc cardiovascular.

Dieta ketogenică   
se bazează pe o reducere drastică a carbohidraţilor asociată cu o creştere relativă a cotei de proteine şi grăsimi. Cunoştinţele privind aspectele metabolice ale dietei ketogenice sunt datorate cercetărilor de pionerat ale grupului Cahill( anii ’60) în perioadele de înfometare. Este cunoscut faptul că abstinenţa de la mîncare determină o stare metabolică particulară: ketogeneza. Înfometarea sau postul negru este o practică milenară folosită pentru a atinge a anumită stare spirituală în timpul ritualurilor religioase. În vechiul testament , în Coran şi Mahabharata este pomenită această practică ascetică.
Evident foamea prelungită poate duce la pierderea rezervelor proteice ale organismului.
Dietele ketogenice moderne încearcă să inducă o stare de cetoacidoză controlată cu un aport adecvat de proteine pentru menţinerea masei slabe.
Tocmai din acest motiv au fost numite diete cu înalt conţinut proteic şi scăzut conţinut de carbohidraţi.
Dieta proteică a început să fie folosită cu succes încă din anii 1920 în tratamentul epilepsiei, existînd dovezi chiar în Biblie privind efectul antepileptic al acesteia( episodul epilepticului vindecat).
Din punct de vedere al scăderii ponderale impulsul este dat de dr Atkins care în 1972 publică o carte în care propunea o reducere drastică a carbohidraţilor pentru a slăbi. De atunci au fost făcute numeroase studii şi deşi s-a arătat eficienţa acestei diete în scăderea ponderală cît şi rezultatele pozitive în prevenirea riscurilor cardiovascolare, continuă să fie o dietă ignorată, mulţi nutriţionişti refuzînd-o.

Ce este ketogeneza?  

În absenţa de carbohidraţi organismul uman nu poate urma căile metabolice normale pentru asimilarea grăsimilor. După cîteva zile de post negru sau de reducere drastică a carbohidraţilor, mai puţin de 20 gr pe zi, glucoza de rezervă devine insuficientă şi nu mai poate  asigura oxidarea grăsimilor prin intermediul oxalacetatului în ciclul Krebs şi nici alimentarea SNC. Creierul nu poate utiliza grăsimile ca sursă de energie astfel încît după 3-4 zile fără carbohidraţi va trebui să găsească surse alternative, reprezentate în acest caz de corpii cetonici. Aceştia se formează plecînd de la excesul de acetilCoA. Producerea de corpi cetonici numită şi ketogeneză are loc în matricea mitocondrială din ficat. Corpii cetonici sunt reprezentaţi de: acidul acetil-acetic (AcAc), acidul B-hidroxibutiric( 3HB) si acetona.

Principalul corp cetonic este acidul acetil acetic care se formează prin decarboxilarea spontană a acetonei.
În ketogeneza fiziologică ( cea obţinută prin VLCKD) nivelul ketonemiei este de maxim 7/8mM, cu un pH invariabil, în timp ce la diabeticul decompensat valorile pot depăşi 20mM cu scăderea valorii pH.
La o persoană sănătoasă CC în sînge nu vor depăşi 8mM tocmai pentru că SN va utiliza în mod eficient aceste molecule în scop energetic.

Din punct de vedere evolutiv , nici o specie şi în particular cea umană , nu ar fi putut supravieţui milioane de ani dacă nu ar fi putut tolera perioade de foame. Aşa cum am mai subliniat , înfometarea, postul negru, este o condiţie pentru ketogeneză.
În timpul postului negru valoarea hematică a insulinei scade, în timp ce glucagonul creşte tocmai pentru a menţine nivelul normal al glicemiei.
Cînd organismul trece de la o alimentaţie abundentă la post negru sau la o dietă VLCKD se înregistrează o creştere a acizilor graşi liberi şi corpilor cetonici din sînge. După circa trei zile de VLCKD cînd concentraţia CC ajunge la 4mmol/l senzaţia de foame se reduce considerabil.
În mod evident acesta este unul dintr avantajele evolutive ale dietei ketogenice permiţînd reducerea caloriilor prin efecul anorectic al CC.
Un alt avantaj evolutiv al CC este efectul euforic şi stabilizant al stării de spirit ştiut fiind că aceasta joacă un rol foarte important în dietă. 

Dieta ketogenică şi pierderea grăsimilor  
ipotezele privin mecanismul de funcţionare al dietelor VLCKD este foarte contradictoriu. Unii autori susţin că nu există nici un fel de avantaj metabolic pentru diete VLCKD şi că pierderea în greutate s-ar datora unui scăzut aport caloric şi capacităţii saţiante mai ridicată a proteinelor. Alţi autori promovează ideea avantajului metabolic care ar putea explica pierderea în greutate în cazul VLCKD. Din păcate această a doua teorie se loveşte de o mare dificultate în difuzare şi anume contrastează cu viziunea clasică despre funcţionarea metabolismului şi pierderea în greutate, viziune bazată pe prima lege a termodinamicii( conservarea energiei).
Pe bază acestor concepte tradiţionale în cadrul unei conferinţe organizată de Departamentul Agriculturii din USA privind dietele populare s-a concluzionat că diminuarea aportului caloric duce la pierderea în greutatea independent de compoziţia macronutrienţilor. Sunt şi alţi autori care sugerează acelaşi lucru, dar în ciuda părerilor studiile demonstrează că subiecţii care urmează o dietă VLCKD au o pierdere în greutate mult mai mare în primele şase luni comparativ cu subiecţii care urmează diete clasice hipocalorice. Aceşti autori consideră că eficienţa mai mare a VLCKD se datorează celei de a 2 legi a termodinamicii.
În acest sens ei ipotizează că utilizarea în scop energetic a proteinelor din VLCKD este un proces foarte scump pentru organism şi în concluzie ar putea duce la o pierdere de calorii. Într-o dietă foarte săracă în carbohidraţi corpul nostru are nevoie într-o primă fază de circa 60-65 de gr glucoză pe zi şi care într-o mică proportie 16% este furnizată de glicerol şi în cea mai mare parte de gliconeogeneza proteinelor alimentare sau tisulare.
Orientativ 100 gr de proteine pot produce 57 gr de glucoză deci 110 gr proteine ar fi suficiente pentru 60 -65 gr glucoză.
Rolul cheltuielilor energetice în gluconeogeneză în cazul VLCKD a fost confirmat de mai mulţi autori, costul procesului , plecînd de la proteinele alimentare şi cele endogene, fiind de 400-600Kcal/zi.
Un alt factor care trebuie luat în consideraţie este acţiunea dinamică specifică a alimentelor denumită şi efect termic al nutrienţilor( thermogenic response to food). Acest parametru calculează cheltuială energetică pe care organismul nostru trebuie să o susţină pentru a absorbi şi metaboliza nutrienţii. Pentru a exemplifica, luăm în consideraţie o dietă de 2000Kcal/zi cu distribuţia clasică a nutrienţilor CHO, grăsimi şi proteine 55:30:15, şi calculînd efectul termic al nutrienţilor ( care corespunde la o cheltuială de 7%, , 2,5% şi 25%) caloriile real disponibile vor fi 1825, 5.
Presupunînd că am reduce cu 20% procentul de carbohidraţi iniţiali înlocuindu-l cu un procent egal de proteine şi grăsimi am obţine o ulterioară reduce de circa 80 de calorii. În acest caz aportul caloric efectiv ar fi de 1757Kcal( în practică am pierdut 243 de Kcal pentru termogeneză) . Daca ulterior vom reduce carbohidraţii cu încă 8% vom pierde alte 40 Kcal şi vom ajunge la un total zilnic de 1717,8 Kcal.
În rezumat putem afirma că efectul scăderii ponderale în VLCKD este determinat de mai mulţi factori:
-reducerea poftei de mîncare prin intermediul corpilor cetonici
-reducerea mecanismelor de liposinteză şi creşterea lipolizei
-diminuarea coeficientului respirator în repaos( QR reprezintă raportul dintre CO₂ produs şi O₂ consumat. Ca exemplu, în cazul zaharurilor QR =1 în timp ce pentru un amestec de acizi graşi QR=0,7).
-creşterea cheltuielilor metabolice datorită gluconeogenezei şi acţiunii termice a proteinelor.

Dieta ketogenică şi parametri de risc cardiovascular

în ciuda părerilor negative ale unor autori, tot mai multe studii recente arată că reducerea carbohidraţilor pînă la inducerea cetoacidozei fiziologice îmbunătăţeşte substanţial parametrii hematobiochimici. Se pare că VLCKD este esenţială în reducerea trigliceridelor sanguine, reducerea colesterolului total şi creşterea colesterolului HDL. Efectul VLCKD asupra reduce rii colesterolului se explică prin scăderea insulinemiei. Insulina facilitează enzima HMHCoA reductază implicată în produce rea colesterolului, în timp ce colesterolul exogen o inhibă. Altfel spus, insulina creşte producţia de colesterol în timp ce colesterolul exogen o scade.
Aceste noi date biochimice , experimentale, aduc numeroase dubii asupra rolului grăsimilor alimentare în creşterea colesterolului şi trigliceridelor.

Dieta Ketogenică şi riscul renal

un alt aspect foarte discutat este cel al unei posibile daune renale prin creşterea excreţiei de azot în cursul metabolismului proteic şi care ar putea duce la creşterea presiunii glomerurale şi hiperfiltraţie.
În realitate lucrurile nu stau aşa şi majoritatea celor care susţin posibile daune renale se bazează pe observaţii experimentale făcute pe animale ( porci şi şobolani). Unii autori în experimente realizate pe modele animale şi om arată că nu există nici un fel de pericol renal chiar în cazul de aport proteic crescut. La subiecţi cu funcţie renală intactă nu s-a înregistrat nici un fel de efect negativ.
Posibilele efecte renale ar putea fi limitate doar la presiunea sanguină aceasta deoarece aminoacizii implicaţi în gluconeogeneză şi sau urea- geneză au un efect de scădere a tensiunii în timp ce aminoacizii acidificanţi ar cauza o creştere a tensiunii. Studii recente au demonstrat că dieta VLCKD are ca efect o regresie a nefropatiei diabetice la şobolani.

Dietele ketogenice în realitate sunt doar relativ hiperproteice şi riscul renal este practic inexistent.
În ce priveşte riscul de acidoză , în timpul VLCKD, corpii cetonici nu depăşesc 8mM/l ceea ce înseamnă că la subiecţi cu funcţie insulinică intactă este practic inexistent.