Dragi
cititori ai blogului meu, astăzi 1 ianuarie 2013 m-am trezit de dimineaţă din
mai multe motive.
Primul,
pentru a vă ura un căluros La mulţi ani şi un An nou plin de realizări frumoase
şi mai ales cu o balanţă la care acul dacă nu o vrea să coboare măcar să stea pe
loc.
Al
doilea motiv e că m-am luat după zicală românească: cine se scoală de dimineaţă
departe ajunge,şi aici sincer nu ştiu cît de adevărată o fi treaba asta dar eu
sunt încă în sufrageria casei mele.
Al
treilea motiv a fost acela de a posta repejor pentru voi, dragii mei, un model
de dietă dezintoxicantă care să vă
depureze organismul si să vă ajute să eliminaţi toate grăsimile pe care le-aţi
consumat în perioada sărbatorilor.
Nu
minţiţi spunînd că v-aţi abţinut, ştiu eu cum e treaba, inclusiv nutriţionistii
se abat de la propriile reguli în această perioadă. Chiar citeam un interviu al
doctorului Dukan căruia nici prin cap nu i-a trecut să se abţină de la
bunătăţile Crăciunului. De altfel nici mie şi nici colegilor mei. Poate singura
care s-o fi abţinut de la cîrnaţi si cozonaci o fi fost Mihaele Bilic dat fiind
că sloganul doamnei doctor este unul dur: trăiesc , deci mă abţin!
Dar
pe noi, care nu avem tăria de caracter a domniei sale ne interesează în acest
moment cum să facem să ne mai uşurăm fizicul, mai ales că acul cîntarului se
tot duce în sus şi asta nu ne place.
Iată
cîteva sfaturi: cel mai nimerit ar fi să consultaţi un nutriţionist , dar dacă
dintr-un motiv sau altul nu reuşiţi să o faceţi, alegeţi măcar din multitudinea
de diete care sunt postate pe net, una care să aibă parafa unui specialist.
Nu
luaţi cu asalt plafarurile în speranţa de a găsi siropul miraculos sau cine
ştie ce alt produs super scump care vă promite să slăbiţi 5 kg într-o
săptămînă.
Slăbirea
rapidă este dorinţa tuturor, atît pacienţi cît şi nutriţionisti aceştia din
urmă dorind să îşi satisfacă proprii pacienţi.
Slăbirea
rapidă, deşi posibilă trebuieşte să se desfăsoare sub rigurosul control al unui
specialist datorită fenomenelor de decompensare care pot apărea în cursul
programului.
Şi
am văzut azi că iar v-aţi pus să citiţi despre tisanoreica. În mod sigur după sărbători nu aceea e cale de urmat.
Aşadar
iată cîteva sfaturi: în acest moment aveţi nevoie de o dietă bazată pe alimente
care conţin fibre-acestea se vor comporta ca o mătură ajutîndu-vă să vă
curăţaţi intestinul. Hidrocolonterapia este o metodă foarte bună dar cum se
poate face doar in centre specializate puteţi recurge acasă la o clismă
clasică.
În
ce priveşte alimentaţia iată 2 modele pentru trei zile.
Prima zi
micul dejun
un
suc de fructe 250 ml fără adaos de zahăr –suc făcut în casă
cafea
fără zahăr
un
iaurt natural light
ora 11
ceai
verde fără zahăr
Prînz
ciorbă
sau supă de legume o porţie
ora 16
un
fruct- exclus banane
Cina
salată
de crudităţi
2
felii de ananas proaspăt
o
felie de măr
Ziua doi
micul dejun un suc de fructe 250 ml fără
adaos de zahăr
2
felii de pîine integrală 40 gr prăjită
cafea
fără zahăr
ora 11
un
fruct
Prinz
200
gr de iaurt natural light cu 100 gr fructe –bucăţele de măr sau pară
ora 16
ceai
verde îndulcit cu o linguriţă de miere
Cină
100
gr brînză de vaci degresată
un
măr
Înainte
de culcare un ceai din cozi de cireşe
Ziua trei
mic dejun
un
pahar de lapte degresat
30
gr cereale integrale o linguriţă de miere pentru a îndulci
ora 11
ceai
verde
Prinz
60
grame de orez-cîntărit crud cu rosii
ora 16
un
iaurt natural light
Cină
salată
de crudităţi
2
felii de ananas
Varianta a doua Ziua
1
dimineaţa
la trezire: un pahar cu apă în care aţi pus o linguriţă de sirop de arţar
Micul dejun:1 kiwi, o ceaşcă de cafea cu
îndulcitor sau amară, 2 felii de pîine prăjită(cea pe care o găsiţi în comerţ)
cu miere.
Pînă
la prînz beţi 1/2 litri de apă în care aţi adăugat 30 de picături
de tinctură de betula( mesteacăn)
Prînz 1 pahar cu suc
de morcovi şi lămîie
100
de gr de grîu kamut fiert, dacă nu găsiţi acest produs înlocuiţi-l cu grîu
normal. 1măr copt fără zahăr
Cină 1 pahar cu suc
de mere şi lămîie(preparat în casă)
ciorbă
de legume
un
măr copt
înainte
de a merge la culcare o cană cu ceai(vezi reţeta)
Ziua 2
dimineaţa la trezire: un pahar cu apă în care
aţi pus o linguriţă de sirop de arţar
Micul dejun:o pară, o ceaşcă de cafea cu
îndulcitor sau amară, 2 felii de pîine prăjită(cea pe care o găsiţi în comerţ)
cu miere.
Pînă
la prînz beţi 1/2 litri de apă în care aţi adăugat 30 de
picături de tinctură de betula( mesteacăn)
Prînz un suc de roşii cu lămîie
100
de grame de orez cu o linguriţă de ulei de măsline( excelent dacă veţi găsi
orez integral)
1 kiwi
Cină
1
pahar cu suc de mere şi lămîie(preparat în casă)
ciorbă
de legume
un
măr copt
înainte
de a merge la culcare o cană cu ceai(vezi reţeta)
Ziua 3
dimineaţa
la trezire: un pahar cu apă în care aţi pus o linguriţă de sirop de arţar Micul
dejun o pară, o cafea cu îndulcitor şi cele 2 felii de pîine prăjită cu
miere
Pînă
la prînz beţi 1/2 litri de apă în care aţi adăugat 30 de
picături de tinctură de betula( mesteacăn)
Prînz o salată din 2 morcovi şi jumătate de
măr tăiate fin
100
de gr de orez sau paste integrale( dacă nu obişnuite) condimentat cu roşii
proaspete
o
felie de ananas proaspăt
Cină 1 pahar cu suc de mere şi lămîie(preparat
în casă)
ciorbă
de legume
un
măr copt
înainte
de a merge la culcare o cană cu ceai(vezi reţeta)
30
gr de taraxacum( păpădie), 30 gr de chimen, 30gr de anghinare şi 10 gr de menta.
Beţi multe ceaiuri. Acesta pe care vi l-am recomandat are un gust bun. Din a
patra zi puteţi introduce cantităţi mici de carne. Iată schema pentru următoarele 4 zile.
Ziua 4
dimineaţa
la trezire: un pahar cu apă în care aţi pus o linguriţă de sirop de arţar
Micul dejun un măr , o cafea cu îndulcitor
şi cele 2 felii de pîine prăjită cu miere
Pînă
la prînz beţi 1/2 litri de apă în care aţi adăugat 30 de
picături de tinctură de betula( mesteacăn)
Prînz 200 gr salată de varză cu lămîie
120
grîu fiert
un
măr copt
Cină 100 gr piept de pui la grătar
300
gr salată mixtă cu lămîie fără ulei
o
felie de ananas proaspăt
înainte
de a merge la culcare o cană cu ceai(vezi reţeta)
Ziua 5
dimineaţa
la trezire: un pahar cu apă în care aţi pus o linguriţă de sirop de arţar
Micul dejun o pară , o cafea cu îndulcitor
şi cele 2 felii de pîine prăjită cu miere
Prînz 1 pahar suc de mere
100
gr orez cu o liguriţă de ulei de măsline
o
pară coaptă
Cină 200 gr de peşte la grătar
200gr
bostanei fierţi sau la grătar( încercaţi sînt excelenţi)
un
măr copt
înainte
de a merge la culcare o cană cu ceai(vezi reţeta)
Ziua 6
dimineaţa
la trezire: un pahar cu apă în care aţi pus o linguriţă de sirop de arţar
Micul dejun o pară , o cafea cu îndulcitor
şi cele 2 felii de pîine prăjită cu miere
Prînz salata verde cu
lămîie fără ulei
100 gr paste cu suc de roşii
1kiwi
Cină 100 gr Philadelphia light
200
gr de spanac
2
felii de pîine prăjită integrală
o
felie de ananas proaspăt
înainte
de a merge la culcare o cană cu ceai(vezi reţeta)
Ziua 7
dimineaţa
la trezire: un pahar cu apă în care aţi pus o linguriţă de sirop de arţar
Micul dejun un măr, o cafea cu îndulcitor şi
cele 2 felii de pîine prăjită cu miere Prînz
salată de crudităţi condimentată cu o linguriţă de ulei de măsline şi lămîie
100gr orez cu roşii
1
kiwi
Cină
150
gr carne de pui fiartă
250
gr spanac
un
măr copt
înainte
de a merge la culcare o cană cu ceai(vezi reţeta).
testul genetic acum si la bucuresti!
In
cartea mea “7 ani la dieta. Aventurile unei femei grase”, aparuta de curind la
editura Tracus Arte explic pe larg dieta genetica.
Testul
genetic Diet , si testul pentru sport sunt disponibile in Romania la
colaboratorii nostri din:
Bucuresti
testul Diet si testul pentru sport
VA
PUTETI ADRESA DR OSEAN VASILE, CABINET IN STRADA DR. ION BOGDAN NR 21 tel 0766246938
PENTRU TESTUL DIET : LA
IASI
DR ANAMARIA ZLAVOG Amamed
0746757707
DR MIRELA ALEXA-cabinet
medicina de familie- str. Anton Crihan ( fosta Dimbovita) nr 18, bl-D11, reper
farmacia Galaxia
TEL:
0746 215108
Asistent medical Gina Simion , Spitalul clinic de urgenta,
clinica de diabet
LA ORADEA
DR IOANA
CHEREGI Spitalul clinic de recuperare, Baile Felix, tel
0726378181
PENTRU ALTE INFORMATII TRIMITETI MAIL LA ADRESA MEA
SAU DIRECT DE PE ACEST BLOG