OMUL KE-TONIC




PE YOU TUBE CAUTA DIETA GENETICA A LUI MARIE VRANCEANU SI KEITH GRIMALDI 

NOUA FRONTIERA A NUTRITIEI



Articol publicat în Curierul medical de Argeş





Omul Ke-tonic 


În aventurile mele de la 100 de kg în sus şi în jos am avut parte de fel de fel de umilinţe, m-am confruntat cu tot felul de situaţii, am învăţat multe şi credeam că am ajuns să ştiu cam totul despre diete. Ceea ce urmează nu e un extras din vreun roman al meu. Ah, vouă cred că am uitat să vă spun, eu sunt o scriitoare pragmatică, nu prea am cine ştie ce imaginaţie de aceea sectorul SF l-am lăsat colegilor cu mai mult har în ale creaţiei.

Într-o zi însorită din primăvara lui 2011 ies să mă plimb pe  via Montenapoleone  unde se găsesc şi unele magazine exclusive, în vitrinele cărora să îţi mai clăteşti ochiul. Poţi să şi cumperi dacă ai carte de credit în termen de valabilitate şi cu mulţi euro pe tracks 1&2. Cum merg aşa fără o ţintă precisă, văd o arătare de dimensiuni galactice, cu trăsături umane, adică bipedă, îmbrăcată în haine  negre model aerospaţial şi din nasul căreia iese o sondă care traversează toracele şi se pierde undeva într-un rucsac argintiu agăţat în spate. La început mă gîndesc că o fi un actor de stradă care merge să îşi facă numărul în piazza Duomo, dar după alţi cîţiva metri apare o altă arătare, cu aceeaşi sondă, în aceeaşi poziţie, tot king size, doar îmbrăcată diferit, asta deoarece, dată fiind prezenţa mamelelor , presupun că e vorba de o femeie. Presupun , că azi ca azi, sexul indivizilor a devenit o treabă relativă şi schimbătoare, dar ăsta nu-i domeniul meu de activitate.
Alţi paşi, altă arătare. Încep să mă înspăimînt. Un grup de turişti japonezi fac poze  ciudatelor apariţii. În acest moment chiar mă căiesc amarnic pentru faptul de  a fi aşa zgîrcită şi a-mi cumpăra mereu telefoane mobile care nu depăşesc 30 de euro. Dacă aş fi avut şi eu un telefon de telefon, cum se numeşte, ifon sau ifos(?) aş fi băgat repede de-o poză pe care să o fi analizat ulterior cu lupa, nu, care lupă(?) , acum se numeşte zoooooo..m. În fine, modernismul ăsta m-a dat peste cap mai rău decît engleza din cauza căreia ţin mereu limba pe moaţe ca să pot avea o pronunţie cît de cît corectă. Arătările par să se înmulţească precum ciupercile după ploaie. Îmi vin în minte tot felul de imagini din filmele “sefe” cu extratereştri care invadau pămîntul şi se replicau prin diviziuni directe şi repetate. Dacă aceste corpuri XXXL au venit să ne distrugă, mai bine aflu acum decît mai tîrziu. Îmi fac curaj şi scot din poşetă arma mea invincibilă: legitimaţia de jurnalist. Aşa cum v-am spus scriu pentru diferite ziare şi mai marii presei au considerat că merit şi eu carneţelul cu sigla Federaţiei internaţionale. Mă apropii hotărîtă de prima arătare pe care o văd strecurîndu-se prin mulţime cu paşi grăbiţi.
-Excuse-me, zic în engleză, deşi nu sunt sigură că ar fi asta limba alienilor, dar încercarea moarte n-are. Do you speak english?
Arătarea se uită la mine din fundul ochilor încercănaţi şi răspunde împrăştiind din gură o duhoare care ar putea să doboare un cal de tracţiune: No, io italiano.
După cîteva secunde de descumpănire mi-aduc aminte că vorbesc şi italiana aşa că îl abordez în limba lui Dante: scusatemi…am văzut mai multe persoane cu această sondă care iese din nas şi m-am gîndit… 
-Că suntem extratereştri, mă ajută interlocutorul meu .
-Exact .
Megagalacticul rîde.
-Nu doamnă, nu suntem periculoşi, suntem persoane la dietă.
Lovitură sub centură. Cum să mi se întîmple tocmai mie una ca asta. Ăştia sunt la dietă..şi eu habar nu am că există aşa ceva.
Ruşinicăăăă!!
Fac pe niznaiul şi întreb: şi ce fel de dietă urmaţi?
-Păi, dieta sondei!
-A, interesant, nu am auzit de ea.
Megagalacticul se uită la mine:normal că nu aţi auzit, se vede cît colo că nu aveţi nevoie. Da  apropo, de ce sunteţi aşa interesată?
 -Ah, sunt..hai Marie, forţa nu poţi spune nutriţionistă, azi ai dat-o în bară..sunt ziaristă.
-Am înţeles , probabil vreţi să scrieţi despre această dietă.
-Exact.
-Stiţi ce zic, haideţi să bem o cafea şi vă explic cum stau lucrurile. Eu sunt Lorenzo. După prezentare ne băgăm într-o cafenea unde aflu adevărată poveste a sondei de slăbire.
Inventatorul este un medic roman-adică un locuitor al Romei( oraşul mă refer)  al cărui prenume e  Gianfranco, supranumit şi Doctorul Minune, nu confundaţi cu Adrian , ăsta de nume e Cappello( pălărie), unul dintre primii care au practicat alimentaţia artificială  în Italia.
Prin sondiţa nazogastrică este pompat în stomac, cu ajutorul unei pompe electrice, 24 de ore din 24,  un amestec de apă şi aminoacizi(proteine). Cu alte cuvinte e vorba de post, post negru, pentru că pe durata celor zece zile( atît durează cura) nu se mănîncă nimic. De alimentaţia voastră, mic dejun, prînz, cină se ocupă pompa!
Promisiunea este aceea că la sfîrşitul tratamentului pacientul va avea cu 10% mai puţin în greutate.
Lorenzo are 111 kg ceea ce înseamnă, în teorie, că va ajunge la 100.
Îl întreb pe interlocutorul meu: sunt mulţi cei care se supun acestei terapii?
-Desigur, doctorul Minune pune pînă la 100 de sonde pe zi , am auzit că a ajuns la 27 de mii de pacienţi. De altfel dacă mergi la el ai impresia că eşti la Lourdes.
-De ce tocmai Lourdes?
-Pentru că vei întîlni o mulţime de păcătoşi , mici şi mari obezi, depravaţi care nu se pot abţine de la gustul cărnii, compulsivi de amatriciana( ca mine de exemplu) , exterminatori de tăvi întregi de tiramisu, majoritatea femei care mai toate depăşesc un chintal şi care la fatidica dilemă: mănînc ca să trăiesc sau trăiesc ca să mănînc, au ales a doua variantă. Toţi asteptînd un miracol, toţi adorîndu-l pe Cappello ca pe un Messia trimis pe pămînt întru rezolvarea, fără efort, a problemelor noastre de greutate.
Continuăm să vorbim şi aflu, printre altele, că faimoasa cură a costat 308 euro plus 300 de garanţie pentru sondă. Ne despărţim după vreo 35 de minute şi Lorenzo promite să mă contacteze la sfîrşitul curei pentru a-mi spune cum au evoluat lucrurile. Între timp ştirea soseşte şi la telejurnal.
Ceea ce urmează e din jurnalul omului Ke-tonic. Ca să înţelegeţi termenul şi să nu umblaţi buimaci prin DEX, dieta se numeşte NEC-nutriţie enterală chetogenică. Aceasta deoarece alimentaţia hiperproteică determină formarea de corpi cetonici care acţionează asupra sistemului nervos reducînd drastic pofta de mîncare.
Ce sunt corpii cetonici? O clasă de substanţe dintre care trei au importanţă fiziologică şi patologică la om: acetona, acidul betahidroxibutiric şi acidul acetil acetic.
Aceşti compusi sunt capabili să determine în organism o acidoză metabolică endogenă( pH –ul sîngelui scade sub normal) numită cetoacidoză. Excesul corpilor cetonici din sînge duce la eliminarea lor prin urină. O caracteristică a acestora este volatilitatea astfel încît în cazul cetoacidozei prezenţa lor în urină, aerul expirat şi transpiraţie poate fi semnalată prin miros puternic de mere stricate. Lipidele sunt principalii furnizori de corpi cetonici. 
Toate dietele hiperproteice funcţionează pe acelaşi principiu cu deosebirea că în faimoasa dieta Dukan cotletul şi cîrnaţii sunt reali în timp ce în cazul NEC friptura e lichidă şi pompată în picături.
După această paranteză intrăm să citim jurnalul omului Ke-tonic.

Ziua 1: mă prezint la clinica unde mai mulţi grăsani ca mine aşteaptă un miracol. După o jumătate de oră circa, apare Cappello, doctorul care ni se adresează într-un mixt de termeni ştiinţifici şi glumiţe de birt, timp în care obezul pierde şi ultimul gram de autostimă pe care îl mai păstra pentru orice eventualitate. Aflu astfel că Chapeau are în cură 27 de mii de pacienţi care au pierdut în total 310 tone de grăsime. Beh, asta înseamnă că mulţumită lui şi echipei sale Planeta e mai uşoară, nu ştiu dacă şi mai sănătoasă. Doctorul îşi încheie discursul cu o frază mai mult decît dispreţuitoare: vă aflaţi aici pentru că nu sunteţi capabili să slăbiţi singuri, după care se roteşte pe piciorul stîng şi pleacă. Rămînem cu echipa de asistente toate  antipatice, laconice, vădit scîrbite de prezenţa acestor monştri care îşi tîrîie şuncile de colo colo. Una îmi măsoară slănina şi mă cîntăreşte, 111 kg,  alta scrie ceva pe fişă şi, în sfîrşit, o româncă , ceva mai umană, mă ajută să înghit sonda. În momentul în care aceasta ajunge în stomac devin şi eu un bărbat ke-tonic. Plătesc consulataţia, mi se dau purgative şi protectoare gastrice, pe care de asemeni le plătesc. Spre sfîrşitul zilei toţi graşii au dispărut care încotro şi rămîn doar eu cu pompa şi sonda.

Ziua 2
nu am dormit toată noaptea deoarece pompa scoate un sunet de muscă nebună( vă amintiţi muştele care îşi prindeau picioarele pe hîrtia zeppelin şi continuau să bîzîie pîna mureau de epuizare? Ce horror). Cam aşa zumzăie pompa mea, dar nu oboseşte. Mă urc pe cîntar, cu timoare: 110, 7.
Doar atît, 300 de grame mai puţin. Îmi vine să arunc pompa de la etaj, să îl chem pe Minune şi să-l înjur. Renunţ şi mă pedepsesc cu un purgativ.

Ziua 3
am avut coşmaruri toată noaptea. I-am visat pe Mîncătorul de flăcări, pe Setilă, Răslungilă şi nu mai ştiu cine era pe acolo. Mă urc pe cîntar: 107, 4. Triumf total. Vreau să-l chem pe Pălărie să îl felicit. Renunţ. Un alt purgativ.  

Ziua 4
mă urc pe cîntar: 106.2. Speram mai mult. Iau un alt purgativ. Mi-am luat concediu medical. Nu mai ies din casă. Am obosit să tot explic la lume ce e cu sonda. M-am săturat de privirile celor din jur. Şi pe urmă merg la baie din 30 în 30 de minute. Vreau să fac un duş dar sunt prea epuizat. Renunţ.

Ziua 5
104.3. O prietenă mă întreabă dacă sunt bolnav de cancer.

Ziua 6
103.1 mă simt asocial, nefericit. Întrebare: chiar era necesar să mă supun unei asemenea torturi?

Ziua 7
102.2 aciditatea din stomac nu mai poate fi calmată nici cu pastilele pe care mi le-au dat. Limba e încărcată şi seacă. Iau un alt purgativ. Mă simt ca un soldat în misiune într-o mare de rahat.

Ziua 8                                                                                                                      
visez că leşin şi chiar cred că leşin după care tot în vis mănînc o mozzarella pentru care un călugăr mă pedepseşte biciuindu-mă.

Ziua 9
cred că voi muri aşa că decid să mă acopăr singur cu esenţe aromatice de vanilie, cum se face cu cadavrele incipiente. Cîntarul îmi arată 100.8.

Ziua 10
101.2 Nu am o explicaţie. Oricum sunt fericit şi îmi scot sonda de unul singur.

EPILOG
Încep ziua  cu două felii de prosciuto şi o mozzarella. Adevarată extazie.
După şase zile am 104 kg. Mă duc să restitui sonda. Nimeni nu mă întreabă nimic, nici dacă am slăbit, nici cum a fost.Iau banii de garanţie şi decid : de la sondă trec la Spadă. Nu ştiţi cine e Spadă? Bucătarul meu preferat.Şi mai e şi peştele. 

Problema în cazul dietelor nu e care-i  mai bună, care te ajută să slăbeşti mai rapid sau e mai la modă. Problema constă în a le urma sau nu. Chiar dacă vă aventuraţi în situaţii de tipul celor din cazul omului ketonic, chiar dacă mergeţi la cel mai renumit nutriţionist, alegeţi cel mai scump centru de slăbire, nu veţi slăbi dacă nu veţi înţelege că dieta , cu furia de a ma repeta a mia oară, înseamnă stil de viaţă. Ori îl schimbaţi, ori rămîneţi aşa cum sunteţi. Economisiţi bani şi nervi. Şi renuntaţi la dăunătoarele diete self service. Fiecare individ are gusturi personale, mie de exemplu nu îmi plac produsele pe bază de soia , tofu-ul de altfel foarte recomandat în cure, nu mănînc alge şi ele foarte bune. Un nutriţionist va ţine seama de preferinţele voastre culinare, de stilul de viaţă  şi va elabora dieta care să vi se potrivească. O cură de slăbire care nu vă satisface în plan psihic nu va avea şanse de izbîndă. Rochia care îmi stă bine mie poate nu vă prinde pe voi! Alegeţi-o după culoarea ochilor voştri.