ITALIA, BEL PAESE!!!






Fragment din cartea: Cum sa transformi o balena intr-o sirena? Era geneticii aplicata in nutritie. Tracus Arte 2012



6 NOIEMBRIE 1999

aceasta este o zi pe care am însemnat-o cu markerul roşu. E ziua care mi-a schimbat viaţa. Fix pe 6 noiembrie am luat două decizii drastice. Am înaintat actele de divorţ şi am făcut cerere de întrerupere a activităţii la liceul unde lucram dat fiind că am hotărît să plec în Italia. Aşa, pur şi simplu.  Urmează pregătirile de rigoare( viză, bani şi altele) şi pe 7 aprilie 2000 sunt pe puntea vasului Lato cu destinaţia Trieste.
După toate curele de slăbire , falite, am 98 de kg şi dacă nu ar mai fi pe punte şi alţi grăsani ca mine( grecii excelează la acest capitol) m-ar mustra amarnic conştiinţa să ştiu că vaporul s-ar putea, eventual, scufunda din cauza mea.
Nu o să vă plictisesc cu viaţa mea de emigrantă începătoare, că şi aici există mari diferenţe între începători şi experţi.
Am ajuns la Milano, m-am parcat pe timp nedeterminat şi mi-am căutat ceva de lucru.
Italienii din nord nu sunt nicicum graşi şi mă cam ruşinez de privirile celor din jur.
Problema rămîne şi aici spinoasă în ce priveşte vestimentaţia. Croielile lor sunt mult mai înguste comparativ cu ale noastre( cam o talie ) şi în magazinele normale mărimile merg pînă la 48 , 50 maxim. Pentru oltre 50 trebuie să mergi la magazinele denumite taglie forti.
După cum bine ştiţi Milano este capitala modei şi vitrinele sunt pline de lucruri foarte frumoase , elegante, chic. Problema e că stiliştii, după părerea mea, consideră, că o femeie care a depăşit talia 48 nu mai are nevoie de haine elegante. Cred că din acest motiv la faimoasele talii forte găseşti doar maiouri lălîi, bluze cu flori de cîmp sau uneori chiar flori de glastră, fuste lungi puse pe elastic şi pantaloni cu fermoarul pe partea stîngă. Din moment ce ai intrat la talii forte trebuie să accepţi ideea de a te îmbrăca ca un muţunache din desene animate sau ca o stupidă femeie care şi-a depăşit vîrsta. Kilogramele în plus te maturizează, te fac să pari mai bătrînă decît vîrsta ta reală şi designerii nu fac altceva decît să accentueze asta.

Îmi cumpăr şi eu nişte foanţe în care arăt ca o bunicuţă ce aşteaptă nepoţelul să iasă de la azilo nido( creşă). Între vreme încerc să mă obişnuiesc cu privirile celor din jur. Mi-am găsit de lucru la o agenţie di stampa, adică un fel de jurnalism pe cont propriu, şeful meu fiind un fost ziarist de la faimosul cotidian Corriere della sera. Vorbesc mai multe limbi străine şi am o voce senzuală, atrăgătoare , motiv pentru care cine m-a auzit la telefon, văzîndu-mă, rămîne perplex. Evident altfel îşi imagina vocea. Probabil dacă aş fi lucrat într-o cofetărie sau într-o cantină nimeni nu s-ar fi mirat de aspectul meu pentru că toţi s-ar fi aşteptat să fiu grasă. Şuncile mele ar fi fost o mărturie a cît de bune puteau fi mîncărurile pregătite de mine.

Evident şi în Italia există o mulţime de reviste şi cărţi pentru slăbire. În fiecare săptămînă o cumpăr pe cea intitulată Dimagrire , a institului Riza. Urmez iarăşi şi iarăşi o serie de diete fai da te , mai slăbesc cîteva chile, iar mă îngraş, iar o iau de la capăt şi tot aşa ajung în anul 2004.

5 MAI 2004 
o altă dată importantă. Am decis să merg într-un centru de slăbire şi  aleg unul dintre cele mai faimoase, păi nu, totul sau nimic, şi unde ni se promite că vom slăbi în maniera monstruoasă.
În dimineaţa zilei mai sus menţionată mă aflu în sala de aşteptare împreună cu alţi indivizi, bărbaţi şi femei, îngrămădiţi în fotolii mult prea mici pentru greutatea lor. Chiar lîngă mine stă o doamnă blondă care, hodoronc tronc, se prezintă: Ciao, sunt Milvia. E prima dată că vii într-un astfel de centru?
O privesc oarecum mirată, deoarece întrebarea nu mi se pare a fi formulată corect: prima dată? De ce, ar trebui să existe şi a doua oară? Eu am venit pentru că aştept o soluţie definitivă. Îi răspund doamnei: Da.
-Eu am mai fost internată de trei ori. Înăuntru slăbeşti pentru că îţi controleaza ei dieta, problema e cînd ieşi. Eu nu am reuşit să menţin greutatea obţinută la ei mai mult de un an. De cînd ai probleme de greutate, mă întreaba ea.
-De vreo zece ani.
-Eu, de mică. Şi pînă acum 10 ani, erai slabă?
-Da, aveam 52 de kg.
-Aaaaa, şi ce s-a întîmplat?
-O problemă cu tiroida şi stres, mult stres, la serviciu şi în familie.
-Am înţeles. Poate că vei reuşi.
Acest poate rostit de blonda grasă nu îmi place. Oricum, în fauna din sala de aşteptare sunt cea mai slabă, toţi ceilalţi depăşesc 100 de kg.

La ora 9 şi un sfert apare o asistentă mică şi extrem de slabă, probabil aleasa printr-o rigidă selecţie ca să repezinte cît mai bine imaginea centrului. Văzînd-o nu poţi decît să ai încredere şi să te iluzionezi că într-o zi vei ajunge şi tu ca ea şi vei îmbrăca haine mărimea 36.
Slăbănoaga ţine în mînă o serie de chestionare pe care ni le distribuie. Scot ochelarii de vedere din poşetă şi încep să citesc şi să completez: nume, vîrstă, greutate, boli cronice, genetice şi alte tipuri. De fapt nu prea sufăr de nici o boală, înafară de o dereglare a tiroidei datorată consumului masiv de pastile pe bază de Fucus.  
O altă întrebare: aveţi persoane supraponderale sau obeze în familie?
Obeze nu, dar supraponderale, mai toţi. Taică-meu în timpul vieţii avea 110 kg, maică-mea are vreo 80 şi soră-mea nu e nicicum longilinea deşi se hrăneşte doar cu fibrosan , salam şi iaurt de fructe( numai şi numai cel cu vişine) .
Întrebare interesantă: care sunt obiceiurile voastre alimentare? Ce vă place să mîncaţi? Dati exemplu de cum vă alimentaţi într-o zi normală.
Aici e aici. Nu prea am obiceiuri, nu mă hrănesc nici la ore fixe, nici de trei ori pe zi, mănînc alandala şi mai ales îmi plac dulciurile. De asemeni sunt un fan al carbohidratilor , ador pîinea( asta din Italia e nemaipomenit de bună) , pastele, orezul şi pizza. Si placintele!
Scriu detaliat ce am consumat ieri :
micul dejun: capuccino şi brioş cu ciocolată
ora 11: prăjitura cu ciocolată
am sărit prînzul dar la ora 14 am mîncat două bomboane Ferrero rocher
ora16 un sandwich cu ton din cutie şi maioneză.
Cină: o pizza şi îngheţată la desert.

La vreo cinci minute după ce termin de completat fişa sunt chemată înăuntru unde mă întîmpină un medic şi el tras printr-un inel mărimea 16. Mă întreabă unde am auzit de ei, dacă ştiu în ce constau programele lor, după care mă măsoară şi mă cîntăreşte. Îmi spune că trebuie să am 60 de kg, ca şi cum eu nu aş şti asta şi mă  asigură că voi slăbi.

Centrul are saloane elegante, care nu trebuie să vi le imaginaţi ca pe cele de la noi, deoarece aici stăm doar cîte două în cameră. Eu mă voi asocia cu Milvia, blonda mică şi grasă. Vecine de cameră cu noi sunt Laura 118 kg şi Daniela 125 de kg.
În cameră există televizor , eu mi-am adus şi laptop-ul, ce să vă spun, pare totul super ok.
Spun pare, deoarece centrul se va revela a fi un foarte elegant şi scump lagăr de exterminare.  
Începem imediat programul. Ni se distribuie fişe alimentare şi suntem atenţionaţi că  nu avem voie să stocăm nici un produs. Dacă la prînz ai în program să mănînci un măr şi nu-l mănînci e treaba ta, dar nu poţi să îl ţii pentru mai tîrziu, cum nici vorbă să îl laşi pentru a doua zi.
Suntem pompaţi cu tot felul de prafuri care au denumiri pompoase, tip accelerator pentru slăbire şi care nu e altceva decît un produs pe bază de guarana, care e un excitant cerebral, cam în genul cafelei, dar pe atunci nu ştiam asta.
In fine, ca să nu vă plictisesc , suntem ţinuţi în viaţă cu ceaiuri diuretice ,pe care ni se recomandă să le bem lent, foarte lent, ca şi cum am fi nişte naufragiaţi salvaţi în deşert, ca şi cum acea ceaşcă ar fi singura noastra rezervă de apă. Ni se mai dau tot felul de prafuri cu denumiri tip combinaţii nutriceutice, adică amestecuri de aminoacizi esenţiali şi ceva mîncare, constînd în cîteva frunze de salată şi vreo 60 de grame de carne la grătar. Treaba e dură. Daniela, tipa de 125 de kg leşină în a şasea zi a programului. Mă gîndesc că aici două sunt soluţiile: ori mori , ori scapi.
Aşadar, ori grasă şi plină de dureri articulare şi de coloană, ori slabă şi moartă, dar slabă.
În 24 de ore urinez de vreo 48 de ori.
Vizitatorii sunt controlaţi riguros pentru a nu introduce mîncare interzisă.
Petrec la centru douăzeci de zile. Supravieţuiesc! Şi, ce să vă mai spun..bucurie mare!
Cînd ies am 85 de kg, adică vreo 12 mai puţin. Şi satisfacţia e şi mai mare cînd văd că lumea remarcă pierderea în greutate şi îmi spune surîzătoare: ai slăbit.
Am slăbit şi mi-a slăbit şi buzunarul.
În fine, de la centru am ieşit şi cu o dietă pe care o voi respecta pentru încă vreo două luni şi voi pierde alte 3 kg. Încetul cu încetul încep să mă simt slăbită, lipsită de vlagă şi dieta mă plictiseşte groaznic, încît mai îmi fac cîte o concesie mică, adică acolo, o bombonică, o îngheţăţică…uneori chiar şi o pizza. Pe negîndite greutatea mea junge la 87 de kg si apoi la 89. Trebuie să recunosc , nu a fost nici un succes, dar nici un eşec total căci voi reuşi să balansez între 87 şi 89 pentru următorii trei ani, ceea ce, văzînd că am plecat de la 98 de kg, nu e chiar rău. Dar eu vreau să fiu, dacă nu slabă, măcar normoponderală.

În anul 2005

termin echivalarea studiilor şi iau o altă decizie capitală: mă înscriu laUniversitatea statală din Milano, la un curs de nutriţie şi sănătate unde, se intră printr-un fel de concurs. Nu întîmpin probleme deoarece, am un CV în regulă( înainte de nutriţie mă ocupam de bacterii, care au constituit şi tema tezei mele de doctorat)  şi mai ales, o piatră de încercare pentru colegii italieni, este buna cunoaştere a limbii engleze. În paranteză fie spus, italienii, au o mare problemă cu limbile străine. Totuşi de cînd cu globalizarea au facut progrese şi în ultimii trei ani au învăţat din limba lui Sam( unchiul) hi, hello, yes, no, bye, spaghetti, maccheron, îhî, hm, ok . Acest lucru îl explic mai pe îndelete în unul din romanele mele.
Sunt admisă şi la deschiderea oficială mă prezint animată de onvingerea că voi găsi soluţia la problemele greutăţii mele. Colegii mei, ca profesii de bază sunt medici, biologi şi farmacişti.Nici unul nu e gras. Eh, asta ar mai trebui, să te duci după sfaturi de slăbire la un grăsan. Hmm.

Cursul acesta  a fost o întreagă dezbatere pro şi contra. Cînd credeam că am aflat tainele slăbitului venea un alt profesor şi demola teoria celui dinaintea lui.
Ca o primă constatare : nutriţia nu e chiar o ştiinţă exactă şi asta, probabil, crează mare confuzie în domeniu şi mai ales, lasă mult spaţiu şarlatanilor.
Mă arunc într-un studiu frenetic , înafara orelor de curs, cumpăr tot felul de cărţi, dar cu toată materia informaţională acumulată , încă nu am găsit rezolvarea pentru cele 88 de kg ale mele. Sunt însă oarecum mulţumită că nu m-am mai îngrăşat.
Termin acest curs, prind gust, mă înscriu la un altul şi ..multă teorie, doar că , deşi acum îmi fac singură dietele , nu prea slăbesc.
Ceva nu funcţionează, şi nu ştiu ce anume.
Adică, într-un fel ştiu, dietele hipocalorice mă enervează şi nu reuşesc să le duc la bun sfîrşit. Şi mie îmi plac mult dulciurile şi pîinea …problemă mare, şi recunosc, mai îmi place şi un păhărel de vin. Ce e de făcut? Voi reuşi vreodată să slăbesc?