Sala de sport ...şi elucubraţiile unei instructoare (din cartea pe teme de nutriţie, Viaţă de gras, viaţă de slab) în curs de apariţie


 

5 octombrie 1982

la data mai sus menţionată eram o…bobocică la facultatea de biologie din Iaşi şi mă preparam asiduu  în ideea de a deveni o bună profesoară în domeniu. Ce ciudată e viaţa. Eram fericită( nu că acum nu aş fi) şi înafară de cele şapte coline ale Iaşului, capitala Bucureşti , Carpaţii şi Marea Neagră mi se fîlfîia de restul planetei. Spre deosebire de unii care spun că au suferit în regimul comunist, eu sincer nu m-am simţit nici urmărită, nici oprimată. De altfel înafară de a mă duce la şcoală şi a fuma pe ascuns( mai întîi să nu mă prindă profesorii şi apoi maică-mea) în rest nu prea aveam ocupaţii. Ah, da, cîte o poveste amoroasa care nu ţinea mai mult de trei săptămîni. De altfel colegele puseseră la punct un sistem de pariuri unde se putea juca pe timpii privind legăturile mele sentimentale. Şi am tot ţinut-o aşa pînă într-o zi, că ştiţi voi, fiecare nas îşi are naşul. Dar asta era o divagaţie. În 1982 aveam vreo 52 de kg, eram subponderală şi mîncam 5 covrigi pe zi, 3 prăjituri ( de obicei boema sau chanticlair), 8 cafele şi prînzul la cantina studenteasca din Copou, evident compus din  tocăniţe de cartofi, mazăre şi alte feluri supercalorice, fără nici o legătură cu linea. Nici prin cap nu-mi trecea că ar exista persoane care să sufere din cauza greutăţii. Trăiam într-o lume ideală( în mintea mea). De altfel toate colegele mele erau slabe şi puţinele grase pe care le întîlneam mîncau mult mai mult decît mine, aşa că nu aveam de ce să îmi bat capul cu problemele dietelor. Nu ştiam cum e să te înfometezi. Singurele persoane grase pe care le cunoşteam aparţineau categoriilor de vîrstă de la 30 şi tot aşa înainte de ani, încît mie mi se părea absolut firesc: îmbătrîneşţi, faci copii, te îngraşi. Stai la cratiţă, prepari lecţiile pentru a doua zi, duci copii la şcoală, îi aduci, speli, calci, la ora 22 eşti moartă de oboseală , te scoli dimineaţa, te îmbraci , o iei de la capăt.
Ca să fiu sinceră la vremea aceea termenul de nutriţionist exista doar în vocabular. Ştiu sigur ca la Facultatea de medicină era o  specializare  în boli de nutriţie şi diabet, dar nimeni nu mergea la medic să ceară diete personalizate.  Nutriţioniştii ăstia sunt mai mult o treabă postrevoluţionară, ar zice unii. În realitate, e vorba doar de o ignorare a problemei şi pe urmă , dacă nu ştiţi , pe vremea lui Ceauşescu la silueta românilor s-a gîndit ministrul Iulian Mincu, cel care a şi elaborat un tratat de alimentaţie ştiinţifică, treabă finalizată cu introducerea cartelelor la carne, ulei şi zahăr. Eeee!!
Cum vă spuneam înafară de ma tres chere patrie şi de studii nu îmi păsa de nimic altceva. Italia era o ţară, undeva pe harta Europei, dat fiind că geografia nu era punctul meu forte.  Învăţasem la şcoală despre imperiul roman, despre cum Traian veni să se planteze în Dacia cu soldaţi cu tot şi mai ştiam că era o ţară plină de mafioţi care mîncau macaroane la toate mesele, adorau carnea de broască şi răpeau fete românce ca să le pună la produs. Aşa că , pe baza acestor informaţii, din start, orice italian întîlnit pe plajă sau cine ştie în ce împrejurare era imediat dat de o parte, fiind considerat un potenţial inamic. Lume rea.
Dar vedeţi voi, fie ea roata pătrată, tot se-nvîrte cîteodată.

În nordul Italiei, mai precis în Lombardia , Milano este unul dintre cele mai mari oraşe, capitala modei şi a shoppingului.
Milvia e o tînără de vîrsta mea care trăieşte în acest oras în care, nu plouă de trei, ci de şapte ori pe săptămînă şi orăşenii nu merg nicicum ţinîndu-se de mînă, dimpotrivă, sunt grăbiţi şi isterici. Cine ştie, poate că romantismul lui Minulescu este datorat tocmai acestei cifre trei. Dacă plouă prea mult auzi materia plîngînd şi intrăm deja în atmosfera bacoviană care iar nu are legătură cu Milano.
Fata despre care vreau să vă vorbesc are probleme de greutate. Este obeză încă din copilărie şi pînă acum toata viaţa i-a fost o continuă cură de slăbire. În timp ce se îndreaptă spre serviciu( o bancă din Corso Vittorio Emanuele, unul dintre cele mai elegante şi scumpe bulevarde) vede un anunţ publicitar: Scorpion, soluţia pentru a slăbi. Nu, nu e vorba nici de animal, nici de grupul muzical,  pur şi simplu e o sală de sport. Încrezătoare Milvia sună la intrare. Instructorul o convinge. În schimbul a un milion şi jumătate de lire( 1500 de mărci germane) actualmente cam 1500 de euro, în 20 de zile va slăbi în maniera nebunească. Cu ajutorul părinţilor, fata noastră plăteşte imensa cifră şi începe exerciţiile plus dieta, plus o injecţie pe zi cu un lichid de culoare roz care nu se ştie ce e. Într-adevăr acul balanţei începe să se răsucească în sens invers doar că în a 15 zi a programului Milvia leşină pe stradă.
Dieta pe care o urma, la recomandarea celor de la sală, era una de 500 calorii pe zi.
Atenţie, orice dietă sub 1000 de calorii se face strict sub supraveghere medicală. Ea a slăbit într-adevăr 6 kg, asa cum promitea publicitatea, dar la ce preţ? Şi nu mă refer la bani. După două luni era din nou grasă.
De altfel eu şi ea ne-am întîlnit prima oară, la 22 de ani după această întîmplare, într-o clinică de slăbire a Institutului auxologic din Milano. Ce vă spuneam cu roata pătrată!         





5 mai 1998
Naşa mea de cununie e grasă. Nici nu ştiu dacă vreodată a fost slabă. Vine la mine şi spune: gata, am rezolvat problema. Am găsit o sală de sport şi o instructoare cu care slăbim garantat.
-Serios, întreb eu sceptică.
-Vai de capul tău, e full la tipa asta. Toata lumea bună din oraş merge la ea. Slăbeşti de nu ştii ce-i cu tine. Îţi face ea programul, ce mai , eu zic să mergem să ne înscriem.

După toate dietele falite hai să o încerc şi pe asta. Pe o stradă lăturalnică din Iaşi, la intrarea într-o casă veche dar renovată, vezi un banner pe care e scris mare: Suzana, sală de gimnastică.
Intrăm. Ne întîmpină o damă la vreo 40 de ani, slabă, numai piele şi os cu o expresie a chipului care îmi aminteşte de supraveghetorii din filmele acelea cu lagărele de exterminare. Suzana nu e nicicum o nutriţionistă, în realitate nu e nici măcar o instructoare de fitness. E o invenţie postrevolutionară care şi-a propus să facă bani pe seama unor aşa zise cure de slăbire rapide. Şi după numărul frecventatoarelor, deduc că business-ul funcţionează. Sincer, la vremea respectivă Suzana se bucura de multă notorietate. Era chiar de bonton să mergi la ea.
Plătim o cifră care mă lasă fără suflare şi în schimb primim o listă cu ce să aducem a doua zi: trening  gros( pantaloni şi bluză) adidaşi, şosete groase şi 5 saci din plastic plus sfoară. Rămîn mai mult decît perplexă dar nu spun nimic mai ales că nu vreau să tai entuziasmul naşei mele.
Ne prezentăm la sală cu rechizitele în ghiozdănel. Sacii, servesc pentru a ne înfăşura în ei. Da exact, de la sîni în jos te înfofoleşti în plastic, legi cu sfoară( la fel şi pentru picioare) tragi pantalonii , tricoul şi bluza şi te apuci de lucru în ritm cu Suzana.
După o oră în care instructoarea urlă: hai vacă grasă, mişcă-ţi curul, nu vezi cum îţi atîrnă şuncile..şi aşa mai departe , eşti lac de sudoare şi dai fuga spre robinet.
Dar, Stop! Apare Suzana care ţine în mînă un baston pe care îl îndreaptă ameninţător spre tine: ascultă umflato, nu ai voie să bei. Pentru următoarele trei ore nu bei nimic. După trei ore bei, nu mai mult de un pahar.
Urmăm instrucţiunile. A doua zi şi a treia iar la sală, iar acelaşi tratament. În dimineaţa celei de  a treia zi mă cîntăresc şi am 2 kg în minus. Nu vreau să-i dau dreptate Suzanei, pentru că nu îmi place deloc tipa, dar se pare că slabesc. În a treia zi mă simt sleită de puteri. Setea mă scoate din minţi şi cînd merg să fac pipi mă screm de mama focului. La sala nici vorbă să bei ceva, Suzana e mereu prezentă cu bastonul său ameninţător.
Cînd ies, în după amiaza celei de a patra zi, afară sunt cam 30 de grade. Nu mai pot de sete. Pînă acasă am de mers cam un kilometro pe jos. Trec prin faţa mai multor terase unde lume, mai mult sau mai puţin grasă, se delectează cu băuturi reci. Rezist eroic la vreo cinci imagini de acest fel. Cînd ajung în dreptul celei de a şasea mă simt ca un beduin rătăcit în deşert. Ospătăriţa pare o fata morgana. Mă opresc lîngă o masă la care un tip a comandat o bere. Fata morgana aduce pocalul înspumat plin de broboane de apă. O undă întunecată îmi străbate creierul. Nu mai există nici un fel de raţiune, de logică. Instinctiv, ca un prădător ,mă reped spre pocal şi îl beau pe nerăsuflate. Tipul se uită la mine ca la o nebună, neştiind dacă să cheme salvare sau mai concret să îmi ceară banii pe bere. Morgana a împietrit şi acum seamănă cu o femeie, sau cel puţin aşa mi se pare. Îmi cer scuze, plătesc berea, mai iau un suc, după care mă îndrept spre casă. Mă cîntăresc şi constat că am revenit la greutatea de acum trei zile. Pe la ora 20 mă sună naşă-mea ca să-mi spună că după ce a băut un litru de apă cîntăreşte chiar mai mult decît acum trei zile.
Renunţăm la sală şi mai ales la serviciile Suzanei. Am renunţat şi la bani că nu i-am mai văzut înapoi. Şi doamnele pe care le-am întîlnit acolo au rămas la fel de grase. Morala?


Circulă o idee foarte greşită privind relaţia sport-slăbire. Se spune chiar: pentru a slăbi trebuie să transpiri. E ciudat că mai există persoane care să creadă că alergînd îmbrăcaţi în palton şi transpirînd intens, slăbim. E adevărat, după o cursă de 5 km înfăşuraţi în celofan, întorşi acasă şi urcîndu-ne pe cîntar vom descoperi că suntem mai slabi. Dar, nu vom putea rezista deshidratării şi de îndată ce vom bea cîteva pahare cu apă greutatea noastră va redevine aceeaşi.
În zilele noastre circulă o mulţime de idei privind slăbirea şi activitatea sportivă. Unii spun că pentru a slăbi trebuie să practici sporturi de intensitate moderată, alţii intense şi foarte intense, unii instructori susţin chiar ideea că, pentru a slăbi nu trebuie să depăşeşti o anumită frecvenţă cardiacă. Sunt toate legende urbane.
Asadar, ce trebuie să facem? Evident pot să vin cu o mie de exemple şi calcule complicate, să vă explic pe cinci pagini cum carbohidraţii în exces sunt transformaţi în grăsimi şi grăsimile în energie, dar nu! Voi opta pentru o explicaţie mai simplă: într-o oră de activitate sportivă ( gimnastică, alergat) se consumă în medie 300-400 de calorii. Dacă după ce aţi ieşit de la sală beţi un suc de fructe şi mîncaţi un sandviş le recuperaţi imediat şi nu trebuie să vă miraţi dacă nu slăbiţi.
Pentru a slăbi este nevoie să ţinem cont de binomul sport+alimentaţie. Este important ce se întîmplă în timpul activităţii sportive dar, şi mai important ce se întîmplă după. Dacă mergeţi la sală si continuaţi să va îmbuibaţi cu pizza în mod sigur rezultatele nu vor fi pe măsura aşteptărilor. Dar dacă mergînd la sală veţi adopta şi o dietă hipocalorică , rezultatele vor apărea, încet dar sigur. Şi..nu veţi mai fi supărate pe cîntar