din jurnalul unei femei grase /continuare



PE YOU TUBE CAUTA DIETA GENETICA A LUI MARIE VRANCEANU SI KEITH GRIMALDI 


NOUA FRONTIERA A NUTRITIEI. 


Fragment din cartea: Cum să transformi o balenă într-o sirenă. Era geneticii aplicată în nutriţie.Editura Tracus Arte, curînd disponibilă în librării şi online. 


10 iulie 2000

Cred că soţul meu îmi pune coarne. Lipseşte frecvent de acasă cu scuza gărzilor în spital( medic fiind) şi zilele trecute uitîndu-se la picioarele mele pe care pantofii nu le mai suportau, mi-a spus ironic: ştii dragă, tocurile nu s-au inventat pentru elefanţi . Aş fi vrut să nu ripostez dar nu am reuşit şi i-am trîntit verde în faţă: nesimţitule. El a rîs.
-Eu nesimţit? Te-ai uitat în oglindă să te vezi. Ce vină am eu, m-am căsătorit cu o fotomodelă şi acum ..stau cu o balenă.
Sincer, ar merita să-l trimi dracului, să îmi sun avocatul şi să divorţez. E simplu şi pe urmă?
Mă închid în baie şi plîng. Peste vreo jumătate de oră soţul meu iese. Ies şi eu şi mă opresc la cofetaria din colţul străzii. Îmi iau două ecleruri pe care le mănînc imediat şi pentru acasă o merengue şi o amandină. Să spunem că doar prăjiturile i-ar fi ajuns pe o zi unui miner de la Lupeni. La urma urmei sunt cornută, de ce mi-ar mai păsa?
Fericirea şi încrederea în mine sunt legate de masa mea grasă, de adipocite. Mîncarea a devenit prietena mea. Nu pot să fac nimic fără ea. Am nevoie de ceva dulcegării , le obţin de la mîncare. Vreau mîngîieri? Le am cu mine: caramele, bomboane de ciocolată. Pot pleca toţi din viata mea, dar ştiu că mîncarea rămîne. Mă simt singură? Nici o problemă. Am bucătăria. Toate simţurile mele se relaxeaza cînd alimentele ajung în stomac. Mă simt excelent şi kilogramele înfloresc. Sunt grasă. Nu mai sunt nici frumoasă , nici sexy. Nici un bărbat nu mă mai place. Cind vreunul se uită la mine parcă ar spune: ce balenă!!
 Ah, să nu-mi scape din vedere: dragile mele nu vă iluzionaţi cu zicala populară, cine mă iubeşte, mă iubeşte şi grasă. Nu, asta e istorie. Antichitate. Azi bărbaţii te părăsesc chiar şi dacă arăţi bine. Imaginaţi-vă ce se întîmplă dacă sunt nevoiţi să manevreze un chintal de carne.
Nu reuşesc să mă întorc pe drumul cel bun. Sunt grasă şi nesimţitul ăla de cîntar mi-o spune în fiecare dimineaţă. Ce să fac? Mă consolez cu ceva de mîncare. Mîncarea a devenit singurul punct stabil în viaţa mea. O amică mănîncă la fel de mult ca mine şi ca să rezolve problema, după masă îşi autoprovoacă voma. Dar nu cumva asta e bulimie?  Încerc şi eu de vreo cîteva ori. Nu rezolv mare lucru şi mă aleg, pentru vreo cîteva zile, cu o cumplită durere epigastrică. Mă autodistrug şi-mi dau seama că nu pot rezolva problema decît dacă încetez să mai mănînc.

Tulburările alimentare au esistat dintotdeauna. Haideţi să ne amintim de faimoşii giganţi Gargantua( tatăl) şi Pantagruel( fiul) . Rabelais, în mod voluntar a exagerat în privinţa necesităţii de hrană încît astăzi termenul pantagruelic este corelat cu simbolul grotesc al mîncăului şi băutorului, cu ideea banchetelor excesive. Pantagruel abia se născuse şi fură nevoiţi să comande 17913 vaci ca să-l hrănească. Era atît de mîncăcios că nici o doică nu ar fi putut să îi potolească foamea. Cînd împlini un an îl scoaseră la plimbare într-un cărucior tras de boi. Era o minunaţie să vezi faţa aceea mare şi grasă. Pe vremea bunicilor circula zicală: albă, grasă si frumoasă.
 De altfel aruncind o privire spre marii pictori, nu cred că vom descoperi modele descărnate. Exceptînd Rubens care avea o predilecţie pentru femeile grăsuţe şi Botero care chiar adora obezele, ceilalti mari autori expun nuduri voluptoase. Frumoasa Marilyn Monroe nu era nicicum o slăbănoagă. Oare cum se explică faptul că o femeie ca ea, normoponderală, este si astăzi un simbol de frumuseţe şi sex appeal? Majoritatea femeilor sunt nemulţumite de propriul aspect fizic, fenomenul căpătînd dimensiuni planetare. Şi totul din cauza modelelor dominante. Dacă ne uităm la o simplă paradă de modă vedem anorexice îmbrăcate în haine scumpe şi stiliştii care promovează astfel de modele nu fac altceva decît să împrăştie în societate seminţele unor boli mentale. Uitaţi-vă atent la reclamele televizive. Mai mult de jumătate publicizează alimente hipercalorice şi alcoolice. La acestea se asociază invariabil reclamele la produsele de slăbire, care între noi fie vorba, nu vă vor face să slăbiţi. Modele adulte din reclame sunt excesiv de slabe în timp ce copii sunt excesiv de graşi. Asta înseamnă că ar trebui să fim copii obezi şi adulţi anorexici mîncînd şi bînd din belsug fel de fel de porcării. Printre emisiunile cele mai urmărite se află şi cele de reţete culinare. Nu ştiu care mare bucătar american îţi arată ce grătare ştie să facă, îţi dă reţete de prăjituri şi multe altele. Actul natural de a mînca pentru a supravieţui a fost transformat într-un spectacol de televiziune. Se pare că alimentele au căpătat conotaţii mitologice. În Italia cartea Cotto e mangiato a unei cunoscute moderatoare, care evident moderează o emisiune de gătit, s-a vîndut în 2 milioane de exemplare. Dar care sunt motivele ce îi ghidează pe oameni în alegerea alimentelor?
Un studiu realizat în acest sens a evidenţiat următoarele:
-obişnuinţe familiare: asta îmi gătea mama
-gusturi personale: îmi place
-simţ practic: nu am timp de gătit, cumpăr alimente gata preparate
-presiune socială: nu pot să refuz ceea ce mi se oferă.
-Idealuri religioase sau etnice: urmez tradiţiile mele alimentare
-idealuri ecologiste: nu vreau să cauzez moartea animalelor sau să dăunez mediului
-moda: consum alimente care să demonstreze că mă încadrez într-un anume grup social
-valoare nutriţională: consum alimente care să furnizeze organismului meu substanţe utile
Dintre toate motivaţiile expuse doar ultima este în relaţie directă cu adevărata semnificaţie a hranei. Celelalte în mod sigur vor crea, între noi şi alimente, raporturi negative. Persoanele mai fragile fără simţ critic vor fi mult mai predisposte în a-şi însuşi modelele impuse de mass media. De aici şi pînă la îmbolnăvire e doar un pas, consecinţă a unei societăţi bolnave.