...din jurnalul unei femei grase




PE YOU TUBE CAUTA DIETA GENETICA A LUI MARIE VRANCEANU SI KEITH GRIMALDI 


NOUA FRONTIERA A NUTRITIEI. 


fragment din cartea pe teme de nutriţie Şapte ani în Dietolandia. Aventurile unei femei grase. In curs de apariţie la editura Tracus Arte
16 august 2004
căldura mare prin părţile astea. Sînt îmbrăcată în negru, aşa par mai slabă şi cele 36 de grade le simt din plin. Intru într-un magazin de îmbrăcăminte cu scopul de a-mi cumpăra o fustă, ceva mai subţire şi de culoare mai deschisă. Vînzătoarea o anorexică mărimea 38 se uită la mine şi-mi spune pe ton zeflemist: avem mărimi doar pînă la 44, taliile extra large le găsiţi în Podu Roş. Înghit în sec, înghit a amărăciune, ce mai, slabii au toate drepturile, graşii nici unul. Fiică-mea încearcă să îmi ridice moralul spunîndu-mi nişte bancuri cu aviatori. Mă uit la ea şi mă pufneşte rîsul. «Ascultă chica, era mai bine să cauţi nişte glume cu obezi». Nu ştiu dacă evreilor le plac bancurile cu evrei sau scoţienilor cele cu scoţieni, dar vă spun sigur că nici unui obez nu-i plac bancurile cu obezi. Şi cu toate acestea, invariabil, la vreo chermeză se găseşte un pachiderm care să facă o glumă pe seama proprie grăsimi. Normal, rîd toţi, succes garantat. Bietul clovn. De altfel nu există clovni slabi. Sînt transpirată şi obosită dar accept să intru cu fătuca la un xerox, unde, zice ea, are de tras nişte partituri. În timp ce aşteptăm discutăm cu vînzătoare. O fac să rîdă şi ea zice, uitîndu-se către Luisa: e simpatică bunica ta! Rămîn mută. Îmi lipseşte aerul. Ies în stradă şi mă uit la imaginea mea proiectată pe geamul fumuriu de termopan: 96 de kg, o burtă săltăreaţă şi plină de colăcei de grăsime, o faţă mare şi grasă, o guşă care atîrnă ca o pungă de slănină, fac din mine o bunică. Şi am uitat să vă spun fii-mea are 17 ani. Cum aş putea să fiu bunica unei tinere de 17 ani? Am avut parte de tot felul de umilinţe, dar asta e prea de tot. Luisa iese cu partiturile şi văzîndu-mă demoralizată îmi spune: hai mama, nu fi supărată. Tipa aia e o proastă.
Parcă eu nu aş şti. Cînd mă scol dimineaţa am conştiinţa murdară. Ştiu că sînt dublu de cît ar trebui şi că tot ce e bun în mine e înmormîntat în armura lipidică. În penumbra camerei îmi privesc degetele grase, cîrnăciori şi cobor din pat încet tîrînd după mine durerile articulare, de coloană şi o respiraţie greoaie. Încerc să mă gîndesc la momentul în care a început acest coşmar, nu credeţi cumva că m-am născut obeză. Nici vorbă. În perioada facultăţii cîntăream 56 de kg. În timpul sarcinii am avut probleme de retenţie hidrică ajungînd să cîntăresc 75 de kg. Mă simţeam mai mare decît un elefant. După naştere reuşesc în timp de şase luni să cobor la 58 de kg. Din 1995 greutatea mea începe să o ia razna. Sînt stresată şi mănîc mai mult ca de obicei, în special dulciuri. Mă îngraş cu vreo 10 kg şi nu mai încap în haine. Încerc o primă cură de slăbire, evident după capul meu. Mă înfometez vreo două luni în care pierd 6 kg pe care le pun la loc cînd încep din nou să mănîc. Din 1995 pînă în 2004 am urmat 6 diete, am slăbit şi tot de atîtea ori m-am îngrăşat. Sînt disperată